Gazeta de Sud a publicat in 21 august 1999 articolul „Corsetul de diguri al Dunarii este prea strâns si prea pagubitor“, semnat de Stelian Cinca, presedintele Fundatiei Nationale de Management Ecologic. Având in vedere pagubele produse de revarsarea Dunarii in sudul judetului Dolj, republicam intocmai articolul aparut in GdS in urma cu aproape sapte ani.
De când a fost indiguita, Dunarea ne transmite, anual, semnale ca nu mai poate suporta „incorsetarea“ la care este supusa de vreo 40 de ani incoace. Neluate in seama sau intâmpinate cu masuri aleatorii de „protectie“ contra inundatiilor, aceste semnale devin tot mai insistente si mai alarmante, pe masura ce timpul trece, iar digurile imbatrânesc si se ruineaza.
Constructorii digurilor, preocupati de o singura idee, anume de cresterea suprafetei agricole, n-au luat in considerare avertismentul oamenilor de stiinta ca indiguirea generalizata va avea consecinte catastrofale asupra mediului inconjurator, asupra vietii si obiceiurilor oamenilor din zona, productiei piscicole si vegetale, climei etc. S-a crezut (si s-a exagerat mult in acest sens) ca terenurile scoase de sub ape vor da vesnic productii record, desi Grigore Antipa si discipolii sai au demonstrat ca, nemaifiind inundate periodic, fertilitatea acestor terenuri va scadea anual, pâna la sterilitate completa, ceea ce s-a intâmplat pe multe mii de hectare.
Alt avertisment, neglijat de constructori, se refera la faptul ca indiguirea generalizata, cu diguri insumersibile, reprezinta un pericol de moarte pentru locuitorii din spatele acestora in cazul unei viituri de nivel maxim, când digurile se pot rupe, iar apele pot cotropi si distruge totul in cale. Exemple de acest fel sunt cu duiumul, atât in Europa – Rinul, Tisa, Padul -, cât si in America – Mississippi.
Pornind de la studiile si planurile lui Grigore Antipa de amenajare a regiunilor inundabile ale Dunarii, Fundatia Nationala pentru Management Ecologic (Man-Eco), recte subsemnatul, a elaborat si difuzat factorilor guvernamentali si nonguvernamentali, cu preocupari pentru problemele actuale din Lunca Dunarii, un Program (DUNAREA VIE) de reconstructie a ecosistemelor acvatice traditionale, distruse ca urmare a indiguirii generalizate a fluviului.
Programul, gândit ca o reabilitare ecologica, economica, turistica si socio-culturala a intregii lunci a Dunarii românesti, de la Turnu Severin la Galati, a fost bine primit de lumea stiintifica si manageriala din domeniu, realizându-se si un Acord de Parteneriat, intre Fundatie, pe de o parte, si Ministerele Mediului, Agriculturii, Lucrarilor Publice si Autoritatea Nationala pentru Turism, alaturi de institute ale Academiei Române si Academiei de Stiinte Agricole si Silvice, care, cu totii, si-au desemnat reprezentantii in Grupul National de Coordonare a Programului.
In esenta, Programul nostru propune o solutie de reinundare CONTROLATA a regiunilor inundabile ale Dunarii, cu dublul scop:
1. de reconstituire a biodiversitatii din zona si de valorificare, cât mai profitabila, a acesteia sub forma de peste, lemn, stuf, vânat si apa, alungata din zona ca urmare a indiguirii;
2. de protectie contra marilor viituri, ce pot avea loc oricând si care pot sparge digurile si pot produce pagube si victime greu de imaginat si de apreciat.
In plan ecologic, indiguirea actuala este o catastrofa pe care specialistii o semnaleaza de mult timp, iar pe plan economic este extrem de paguboasa, deoarece impiedica obtinerea gratuita a unor profituri de ordinul a mii de miliarde de lei anual. (Autorii Programului DUNAREA VERDE, elaborat de Auen Institut – Germania, au calculat ca un hectar de teren inundat si folosit pentru pescarie si pentru turism aduce un venit anual de 383 ECU (euro – n.r.), adica ceva mai mult de cinci milioane de lei, iar ca rezervatie naturala aproximativ 45 ECU pe cap de locuitor). Pentru a se obtine acest profit este nevoie de reinundarea luncii, prin efectuarea unor brese in diguri (de intrare si iesire a apelor si pestilor din si in spatele digurilor), prevazute cu ecluze, pentru mentinerea sub control a nivelului apei de inundatie, pe intreaga perioada de incubatie si dezvoltare a puietului de peste. Iar in cazul marilor viituri, sa se poata deschide ecluzele pentru retinerea in zona a plusului de apa, ferind astfel localitatile de inundatii catastrofale. (S-a calculat ca Lunca Dunarii poate retine o cantitate de apa echivalând cu pâna la 24 de miliarde de metri cubi, cantitate suficienta pentru a calma furia apelor).
Noi propunem reabilitarea grabnica a acestei situatii si refacerea ecosistemelor productive biologic, reconstruind sistemul de gârle si canale ce au existat cândva, care sa alimenteze cu apa proaspata baltile si lacurile cu peste. In plus, trecerea apei prin imensitatea vegetala a luncii va conduce la purificarea ei de substantele nocive si de nutrientii aflati in suspensie, care nu vor mai ajunge in Delta, ci vor ingrosa lunca, pregatind hrana pentru pesti si terenul pentru agricultura. Iar daca punem la socoteala aportul de umiditate in Câmpia Româna, provocat de suprafata luciului de apa, Programul nostru va contribui substantial si la incetinirea fenomenului de seceta si, implicit, la cresterea productiei vegetale si animale din zona. Iar daca la toate acestea adaugam propunerile de valorificare turistica a peisajelor (uneori feerice) din Lunca Dunarii, combinata cu lucrari de amenajare a teritoriului, tabloul profitului este aproape complet. In acelasi timp, Programul nostru ofera si o cale sigura de combatere a saraciei, printr-o reala valorificare a potentialului piscicol si agricol al Dunarii.
Iata, dar, foarte succint, suficiente motive de grabire a formalitatilor de acceptare si de sustinere financiara a Programului DUNAREA VIE, mai ales ca in aceasta faza, când trebuie sa elaboram studiul de oportunitate si, in continuare, pe cel de fezabilitate, in cadrul caruia vor fi realizate proiectele punctuale, pentru fiecare ecosistem in parte, pentru fiecare amenajare agricola sau silvica, lac, balta, gârla sau canal, care, impreuna, se vor constitui in PROGRAMUL NATIONAL DE REABILITARE ECOLOGICA SI ECONOMICA a Luncii Dunarii românesti.
Pentru a demara si continua acest Program, este imperios necesar ca guvernantii sa inteleaga (si multi dintre ei au inteles) ca, in Lunca Dunarii, regimul comunist a ingropat mari bogatii (pestele, vânatul si turismul), iar cel actual cheltuieste mii de miliarde pentru fertilizarea unor terenuri care, in stare naturala, ar produce, gratuit, de câteva ori mai mult. Banii investiti in nerentabila cultura vegetala din lunca ar putea fi folositi, cu mult mai mult succes, in refacerea sistemelor de irigatie, a perdelelor de protectie sau pentru combaterea eroziunii solurilor, a fenomenelor de seceta si desertificare etc. Ar fi pacat sa refuzam un dar al naturii, doar pentru ca – spun unii – investitiile facute in Lunca Dunarii nu au fost inca recuperate si – spunem noi – nici nu vor fi, in veci, pentru ca, in veci, terenurile din spatele digurilor nu vor produce rentabil deoarece li s-a schimbat destinatia data lor de natura. Or, spune Grigore Antipa, „a urma indicatiile naturii, cel putin in cazul Dunarii, e cea mai inteleapta procedare“.
• Stelian CINCA (Gazeta de Sud, Craiova, 21 august, 1999)
