Vaticanul l-a reabilitat pe celebrul scriitor irlandez Oscar Wilde, cu putina vreme inainte de centenarul mortii sale, laudind intoarcerea sa la valorile spirituale si faptul ca a „inteles iubirea lui Dumnezeu“ dupa perioada petrecuta la inchisoarea Reading, unde celebrul artist a fost intemnitat pentru incalcarea bunelor moravuri. Homosexualitatea este condamnata de religia romano-catolica, dar in articolul sau din La Civilta Cattolica – fondat in 1850 – parintele Antonio Spadaro spunea ca Wilde, care pe patul de moarte s-a convertit la catolicism, „a privit in adincurile sufletului sau dupa o viata de degradare, vanitate si frivolitate“. In ultimele sale lucrari, „De Profundis“ si „The Ballad of Reading Gaol“, el a facut „un implicit act de credinta“. Oscar Wilde a fost arestat si judecat in 1895 din pricina relatiei sale cu Lord Alfred Douglas – cunoscut si ca „Bosie“ – fiul marchizului de Queensberry, care l-a acuzat de sodomie. Scriitorul l-a dat in judecata pe Queensberry, dar a pierdut si a fost condamnat la doi ani de temnita grea. Parintele Spadaro, teolog si critic literar, noteaza ca Wilde este celebru pentru aforisme cinice, cum ar fi „Nu exista pacat in afara de prostie“ sau „Un lucru nu este neaparat adevarat pentru ca cineva moare pentru el“, dar ca a ajuns sa inteleaga in cele din urma ca Dumnezeu „nu-i izgoneste pe pacatosi“, ci „le poate sfarima inimile de piatra, pentru a le mingiia cu mila si iertare“. In contextul literaturii universale, parintele Spadaro este un „neica-nimeni“, iar Vaticanul nu poate fi absolvit de Dumnezeu pentru aruncatul cu „pietre“ intr-unul dintre cei mai tulburatori scriitori. Oscar Wilde a avut, oarecum, un destin asemanator cu cel al lui Lord Byron. Implacabil este putin spus. Este strain Vaticanul de bolile profesionale ale scriitorului? Nicidecum. Cum nici scriitorul nu este strain de bolile profesionale ale Vaticanului.
Cine stie mai bine decit el despre „apucaturile necurate“? Vaticanul are de invatat chiar din „Balada temnitei din Reading“, in care o strofa se repeta obsesiv: „Caci toti ucidem ce ni-i drag / Si-ntindem mortii prada / Omoara unii magulind / Ori cu dojeni, cu sfada, / Cei lasi ucid cu sarutari, / Iar cei viteji, cu spada.“
