Ziaristul si scriitorul Robert Clarke, in lucrarea sa, intitulata „Supercreiere: supradotati si genii“, publicata in urma cu ani buni, scria despre oameni deveniti celebri datorita creierelor cu capacitati iesite din comun. Desi altii au ramas necunoscuti, se poate spune ca au fost la fel de supradotati. Prin intermediul anecdotelor si exemplelor uimitoare uneori, Robert Clarke arata pina la ce punct capacitatile creierului uman – cu miliardele sale de celule care il fac mai eficace decit cele mai puternice computere – ramin misterioase.
Din cea mai frageda copilarie, arata Clarke, am fost cu totii „supradotati“, daca luam in considerare deconcertanta usurinta cu care am invatat spontan limba materna, asa cum este ea, printre cele 5.000 de limbi ale Pamintului, bazindu-ne pe o gramatica universala – totul printr-un program de invatare innascut. Apoi reusita noastra depinde, sigur, de mediul nostru social. Cred ca autorul are partial dreptate. Sa presupunem ca s-ar alcatui un lot cu nou-nascuti de rase diferite si de sex diferit, toti beneficiind de acelasi mediu social, de conditii identice. Probabilitatea dezvoltarii circumvolutiunilor cerebrale la acesti copii ar fi, aproape, total diferita, indiferent de marimea lotului experimental. Clarke a omis harta genomului, care nu poate fi exclusa din ecuatia validarii „teoriei“ sale. Exceptiile despre care face vorbire – Einstein, Inaudi, Mozart, Eberstarck – intr-adevar, au avut creiere cu capacitati iesite din comun, insa capacitatile propriu-zise nu sint comune aceluiasi tip de informatie. Iata citeva exemple concludente. Muzicienii invata mai usor intr-o familie de muzicieni, dar aceasta nu inseamna ca un geniu trebuie sa treaca obligatoriu prin aceasta etapa. Un violonist japonez a experimentat o metoda pentru a usura calea talentelor muzicale si a crea la copii o inclinatie in acest domeniu. Acesta i-a pus sa asculte muzica mult timp in cursul primului lor an de viata si apoi i-a invatat sa cinte dupa ureche, de la cele mai mici virste. Metoda a dat foarte buni instrumentisti, dar nici un geniu. Cu totul altfel stau lucrurile, atunci cind este vorba de giganti in muzica precum Bach, Mozart, Beethoven, iar exemplele pot continua. De pilda, Mozart a incercat singur, fara nici un ajutor, sa cinte la pian sunete care sa se acorde si a invatat singur mici menuete.
Clarke are insa dreptate cind sustine ca printre copiii supradotati se poate intilni o categorie foarte particulara, cea a persoanelor care fac, mental, calcule uimitoare, asa cum a fost francezul Jacques Inaudi, nascut la 1867: „Analfabet, devenit cioban, el isi invingea plictiseala imaginind combinatii cu numere, fara sa stie vreun pic de aritmetica si a invatat astfel sa efectueze calcule cu o viteza naucitoare. El a uimit intreaga lume a savantilor, reinventind legile matematice pe care nu le cunostea. Marii specialisti in calcule mentale au recurs la mijloace memotehnice, uneori bazate pe stranii raporturi pasionale cu cifrele: austriacul Hans Eberstarck, care vorbea 15 limbi si memorase 11.944 de zecimale ale numarului «pi», nu il placea deloc pe 8, «un fel de bruta cu minile unsuroase», nici pe «arogantul si foarte multumitul de sine 36», spre deosebire de «parintescul si blindul 76»“.
Albert Einstein, cel la care ne gindim cel mai des atunci cind se vorbeste de geniu, era in copilarie introvertit si extrem de lent, familia sa ajungind sa se intrebe daca nu cumva este retardat. El a lucrat zece ani pentru a formula celebra sa teorie a relativitatii si nu a dat nici cea mai mica informatie despre cum a ajuns la ea. „Aceste ginduri nu mi-au venit printr-o formulare verbala. Rareori gindesc in cuvinte. Un gind vine si incerc sa-l exprim abia apoi in cuvinte“, explica Einstein. Dupa moartea sa, in 1955, un patolog american a avut macabra idee sa pastreze creierul marelui fizician pentru a incerca sa gaseasca „urme“ materiale ale inteligentei sale. Nici un fel de urma nu a fost identificata vreodata, ci numai o anomalie la nivelul lobilor creierului, care diagnosticata la un fetus ar fi putut justifica o intrerupere de sarcina.
