Arta disimularii la nivel inalt si viata de ciine a artistului
In ultimii 15 ani, la nici unul dintre ocupantii fotoliului de ministru – printre care si oameni de cultura – calitatile artistice de creatie n-au trait in simbioza cu aptitudinile manageriale. Fara suficienti bani si fara spirit pragmatic, nici unul dintre ei n-a reusit sa traverseze teritoriul ideatic al reformei in cultura. Se stie ca, dupa decembrie ’89, cenzorii comunisti ramasesera fara „obiectul muncii“. Pe de alta parte, cei 12 ministri postrevolutionari ai Culturii n-au reusit sa faca nici macar pasul de gisca. In cel mai fericit caz, au plecat lasind ministerul in aceeasi situatie proasta in care il gasisera la investire. De 15 ani, in „crematoriul“ Culturii, bintuie intrebarea: „Ce este reforma in Cultura ?“
Am intilnit poeti de mare valoare care fac foamea impreuna cu cartile lor vii, copiii. Din pricina datoriilor la intretinere, unii dintre ei si-au vindut casa, aciuindu-se la amici „infometati“ de cuvinte. Unii dintre ei s-au prapadit. Pictori consacrati isi vind tablourile la preturi derizorii, iar muzicieni concertisti mediteaza inclusiv idioti pentru a face fata zilei de miine.
In numele dreptatii de grup, s-au desfiintat muzee si s-au scos in strada celebre laboratoare de restaurare. Toate aceste realitati nu mai fac parte din bolile profesionale ale artistului, ci dintr-o alta boala, numita – paradoxal – „perversitatea bunului simt“. De ce ? Pentru ca de 15 ani, toti cei 12 ministrii s-au declarat animati de o „sincera ingrijorare pentru destinele Culturii“. Ce altceva, decit arta disimularii la nivel inalt, care a introdus cultura in coma financiara si a „izgonit“ in Occident si in Statele Unite, aproape toti artistii de factura universala.
Andrei Plesu – infirm de latura manageriala
Primul asezat in fotoliul ministrului Culturii a fost filosoful Andrei Plesu despre care se spune ca a luptat pentru „valoare“. Din pacat stramosesc ori din nefericire, intre el si latura manageriala nu au existat raporturi edulcorante. Intre timp, amprentele lui au fost sterse din orice ungher al ministerului, eforturile de a gasi cel mai insignifiant document care-i poarta semnatura fiind zadarnice.
Ludovic Spiess – un bariton care nu a descifrat partitura reformei
A urmat baritonul Ludovic Spiess. Deseori se zvonea ca va reduce numarul de secretare, deoarece era suficient sa ridice vocea pe culoarele ministerului astfel incit orice decizie sa-i fie auzita. Din acel moment, majoritatea oamenilor de cultura din România nu mai erau ingrijorati de ministrul Culturii, ci de cultura ministrului. Ministrul Spiess n-a putut face diferenta intre timpan ori analizatorul acustico-vestibular si nivelul de intelegere si constientizare. Finalmente, viata culturii a ajuns in sapa de polimeri. Timbrul sau baritonal a ratacit prin culisele scenei pragmatismului, insa, nu si atunci cind era vorba de vinatoare si pescuit.
Mihai Golu – invizibil ca orice gol de aer
Dupa alegeri, in locul lui Spiess a fost instalat psihologul Mihai Golu, nume „predestinat“ pentru demarare si infaptuire a reformei. Acesta, intr-un moment de sinceritate, a declarat ca ar fi preferat sa ramina ministru al Invatamintului. De ce ? Pentru ca de un an abia apucase sa se obisnuiasca, iar „golu’ reformei“ devenise o sintagma familiara pentru toti românii. Nici in invatamint, Golu nu reformase nimic. Trecerea lui prin cladire, care a durat opt luni, nu a lasat nici un semn.
Petre Salcudeanu – prin slit deschis catre reforma culturii
Episodul prin care urmatorul ministru al Culturii, prozatorul Petre Salcudeanu, a intrat in istoria orala a societatii civile a fost numit atunci „scandalul slitul“. Poate prea prozaic, chiar si pentru un om talentat in acest gen literar, caruia i s-a deschis „Biblioteca din Alexandria“ la o ora de maxima audienta. Nuvela s-a incheiat cu o demisie, prima depusa vreodata de un ministru al Culturii.
Liviu Maior – ministru cu viata de lepidoptera
La repezeala, istoricul Liviu Maior, ministru al Invatamintului, a asigurat un interimat de doua saptamini. Mai existau si altii, insa acesta era musai sa-si imbogateasca palmaresul pentru a i se inalta gradu’.
Marin Sorescu – victima a grandilocventei
Poetul si dramaturgul Marin Sorescu a condus destinele Culturii nationale timp de un an si citeva luni, fiind inlocuit din functie la cerere. El a fost instalat pentru a instaura in cladire un climat de moralitate si valoare recunoscuta. De indata, Ministerul Culturii a fost asaltat de critici fulminante si numeroase, unele dintre ele fiind formulate de cel ce avea sa-i ocupe fotoliul, Ion Caramitru, atunci actor si presedinte al UNITER. Iata numai o parte dintre acuzatii: centralizare, criza de eficacitate si de imaginatie, favorizare in subventionare a editurilor de stat, acuzatia ca a oferit concertul lui Placido Domingo nomenclaturistilor, lipsa de strategie si dorinta de reforma, intentia de a distruge patrimoniul national. Marin Sorescu a incetat din viata pe 8 decembrie 1996.
Viorel Marginean – un Jirinovski al culturii române
Urmatorul ministru, pictorul Viorel Marginean, fost vicepresedinte al Uniunii Artistilor Plastici si fost director al Muzeului National de Arta, neangajat politic, a afirmat, in prima conferinta de presa, ca nu cunoaste exact cifra bugetului alocat culturii. El a spus ca se va stradui sa o rotunjeasca, mai ales ca are si cunoaste sponsori de rezonanta bancara, ca Dan Pascariu. Paradoxal, in perioada cit a fost ministru, desi Marginean a „reusit“ o centralizare feroce a institutiilor de cultura, el a obtinut unul dintre cele mai mici bugete. Apare un element cu totul nefiresc. Marginean, pentru o „clipa-n detentie“, se infatiseaza intelectualilor si creatorilor de arta, români, un veritabil Jirinovski al culturii. El a declarat ca ministerul sau este dispus sa cedeze din buget, daca sint nevoi importante in alte parti. In acele vremuri, pina si pasnicii bibliotecari au iesit in strada. Aceasta era doar o consecinta. In realitate, Marginean crease un precedent.
Dezvaluirile incendiare ale lui Manolescu
Prima gafa din ministeriatul lui Marginean a fost numirea lui Sever Mesca, membru PRM, in functia de secretar de stat in Ministerul Culturii. Cel de-l doilea secretar de stat a ramas Mihai Ungheanu. In urma publicarii Cartii Albe a Securitatii, editata de SRI, comentariul lui Nicolae Manolescu a fost rapid, necrutator, lucid, nelipsindu-i umorul caracteristic: „Turnatorii de ieri sint astazi la guvernare“. Dintre „rosii“, Manolescu l-a amintit pe Nicolae Dan Fruntelata, secretar de stat la Departamentul Informatii, despre care a afirmat ca, „la fel de bine, putea ocupa un post la Departamentul Metalurgiei, data fiind meseria lui de turnator.“ La lansarea cartii „Poezia unei religii politice“ de Eugen Negrici, comentariul lui Manolescu si-a mentinut nealterat fondul in aceasta privinta: „Daca in timpul dictaturii cineva ar fi spus ca va cadea regimul lui Ceausescu si ne vor guverna turnatorii, am fi zis ca este o gluma proasta. Dar sa se mai si intimple sub ochii nostri asa ceva, deja este o gluma proasta care devine istorica“.
Nici Mihai Ungheanu, secretar de stat la Ministerul Culturii, nu a scapat de lama ascutita a cuvintului critic manolescian: „Nicolae Ceausescu a fost nebun, dar nu si timpit, astfel ca l-a mentinut pe Ungheanu doar redactor-sef la revista „Luceafarul“, fara sa-l avanseze in minister.“ Urmarile parca sint decupate din „Dosarele X“. Din motive invaluite inca in mister, Sever Mesca a demisionat dupa citeva luni. El a fost inlocuit de soprana Eugenia Moldoveanu. Rezultatul anchetei Comisiei de cultura a Camerei Deputatilor, care a analizat politica promovata de minister, apreciata drept nesatisfacatoare, a ramas la fel de misterios. Viorel Marginean a decis sa se intoarca la atelierul lui de pictor, la un an si citeva luni de la numire.
Chestiune de paranormal: ministrul Zanc a pierit in propria imagine
Scriitorului Grigore Zanc, fost prefect al judetului Cluj, ii era sortit sa devina noul ministru al Culturii. Din mandatul PDSR mai ramasesera doar trei luni. Noul ministru a tinut mortis sa mediatizeze ca este cunoscator de limbi straine si ca poate sa se descurce cu un interlocutor in limbile franceza si italiana. A criticat voalat activitatea predecesorilor sai, dupa care a dat cu nuca-n perete si secretia nazala-n fasole. Zanc a afirmat ca intentioneaza sa initieze o relansare a institutiei pe care o conduce, „pe intreaga suprafata problematica a ministerului“. El si-a ales purtator de cuvint pe scriitorul de literatura „paranormala“ Ion Tugui, fie-i tarina usoara. Cum era „previzibil“, dupa trei luni, ministrul Zanc a reusit sa piara in propria imagine. Chestiune de paranormal.
Ion Caramitru a promis la fel ca in timpul „revolutiei spontane“ transmise in direct
Dupa victoria CDR, in 1996, Comisiile de cultura l-au acceptat in unanimitate pe Ion Caramitru in functia de ministru al Culturii. Caramitru a facut promisiuni en gros si en detail, ca va milita „agresiv“, aidoma promisiunilor facute de el in timpul „revolutiei spontane“ din decembrie ’89 transmise in direct pe postul national de televiziune. Inainte de toate, acesta a dorit sa se mute din Casa Presei Libere, „o casa blestemata, ce nu poate fi exorcizata si care pastreaza, inca, la fiecare etaj, insemnele comuniste, pe care nici un ministru care s-a perindat la conducerea ministerului nu le-a dat jos“. Insa, miscarea nu i-a reusit.
Sute de miliarde de lei pe apa simbetei
Cu Ion Caramitru la cirma si Kellemen Hunor, Maria Berza si Ioan Onisei in functiile de secretari de stat, corabia Ministerului Culturii a pornit vertiginos, cu vint bun la pupa. Important de precizat este ca in 1997 bugetul a crescut de aproape trei ori fata de ’96. Deschiderea de santiere noi a devenit utopica, la fel ca si continuarea multor lucrari din programul national de restaurare. Specialisti de prestigiu au afirmat ca ministrul Caramitru a gresit, intinzindu-se mai mult decit ii era plapuma, pentru ca un monument a carui restaurare a inceput, dar s-a oprit, este chiar mai fragil, mai supus degradarii decit unul ramas in starea initiala. Restaurarea monumentelor istorice, cea mai mare ambitie a ministrului Caramitru, a reprezentat, in mare parte, o apa a simbetei pentru sutele de miliarde alocate. O problema cu totul speciala a fost „Coloana fara Sfirsit“, monument a carui restaurare a trebuit sa astepte si sa suporte derularea unui conflict intre ministrul Caramitru si Radu Varia.
Restaurarea „Coloanei fara Sfirsit“ a stirnit o multime de polemici si controverse, tinind ani buni prima pagina a ziarelor. Cei mai de seama intelectuali ai tarii apreciaza ca, practic, a fost vorba de „o afacere atit de murdara, incit petele pe coloana au inceput sa apara“.
Academicianul Razvan Theodorescu – ministrul Culturii de „stat“
Razvan Theodorescu a declarat, la audierea din comisii, ca patrimoniul cultural national va reprezenta o prioritate a ministerului, deoarece acest patrimoniu este „un element cultural pasibil de bogatie“. „Ideea ca putem organiza turismul cultural in urmatorii patru ani este o formula pe care o vom sprijini pe toate planurile“, a explicat acesta. Razvan Theodorescu a mai spus ca trebuie modificata Legea sponsorizarii si ca sustine subventionarea cartii la preturi convenabile, ceea ce nu s-a concretizat. A avut grija doar de cartile sale si cele ale prietenilor academicieni de partid. In rest, s-a plimbat si „a trait bine“. Afirmatia sa, potrivit careia „statutul omului de cultura trebuie corelat cu unele venituri decente“, a ramas la nivelul „trebuie“.
Mona Musca ar fi dorit sa fie ministrul Culturii din Statele Unite
S-ar putea spune ca Mona Musca ar fi fost primul ministru capabil sa reformeze cultura, in pofida bugetului de austeritate. A creat o echipa buna, competenta, a inceput sa lucreze la citeva proiecte serioase, a realizat ceva concret, insa nu suficient. De ce? Nu a mai avut timp, pentru ca si-a inaintat demisia din functia de ministru, din motive politice. Nu a revenit asupra demisiei, pentru a cistiga capital politic. A declarat ca atit ii este de draga cultura incit ar fi preferat sa fie ministru al Culturii in Statele Unite. Si… cum in America nu exista o asemenea functie, este clar motivul pentru care Mona Musca a tras-o pe dreapta!
Ministrul Adrian Iorgulescu, ultima speranta a artistilor
Actualul ministru al Culturii, compozitorul Adrian Iorgulescu, este ultima speranta a artistilor, cu precadere, muzicieni. De altfel, intr-un timp extraordinar de scurt, lucrul acesta s-a observat prin anvergura Festivalului International de Muzica „George Enescu“ din Bucuresti. Cum-necum, Iorgulescu a reusit sa gaseasca bani pentru a-i aduce in România, pe scena Ateneului, pe unii dintre cei mai mari muzicieni si interpreti contemporani ai lumii. Ramine de vazut ce face noul ministru pentru artistii români, cum opreste exodul acestora in tarile care le apreciaza valoarea reala. Un adevar trist este ca teatrele de opera si opereta, teatrele de arta dramatica, precum si toate filarmonicile din provincie sint aproape de colaps.
