Ma numesc Patulea Nicusor-Alin, din comuna Simnicu de Sus, judetul Dolj, de profesie jurist, absolvent de Drept, cu diploma eliberata de Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucuresti si cu Lucrare de Diploma in „Criminalistica“, si vreau sa va aduc la cunostinta un caz absolut revoltator, de incompetenta crasa, de nepasare si indiferenta a politistilor ce s-au ocupat de cazul ce vi-l voi supune atentiei. Acest caz a tinut prima pagina a ziarului Gazeta de Sud saptamini la rind si a aparut si intr-un numar al ziarului România Libera. Am avut doua aparitii televizate la postul local 3TV, in dorinta de a afla niste raspunsuri. Cu toate eforturile depuse, cazul se afla pe „linie moarta“, cum se spune, intrucit a fost mutat de la o sectie la alta, de la un Parchet la altul, in speranta ca familia va da totul uitarii si va lasa autoritatile politienesti in aceeasi lincezeala si indiferenta fata de problemele cetatenilor, care contribuie pentru ca ei sa-si primeasca un salariu destul de „gras“ si fara sa faca nimic sau sa fie deranjati. Ignoranta si indolenta sint doua cuvinte care justifica activitatea politistilor ce s-au ocupat de acest caz.
Am sa incep prin a va povesti cum acum un an, pe 8.09.2004, sora mea Patulea Paula-Elena a fost gasita decedata in fata blocului G4, cartier Brazda lui Novac din Craiova, si cum autoritatile politienesti s-au grabit sa traga concluzia ca este vorba de sinucidere, desi existau numeroase dubii privind aceasta presupusa sinucidere, mai ales ca nu existau probe sau indicii care sa confirme ipoteza politistilor. Pentru a va explica de ce nu cred intr-o posibila sinucidere va aduc la cunostinta ca sora mea a plecat de la o colega si prietena buna din cartierul 1 Mai, la ora 16.30, urmind ca la ora 17.00 sa il intilneasca pe un coleg de facultate in fata Universitatii, dupa care trebuia sa vina la mine la serviciu, la fosta reprezentanta Citroen aflata linga Judecatorie. In nici una dintre locatiile prezentate sora mea nu a mai ajuns, pentru ca la ora 17.15 sa-i fie constatat decesul in cartierul Brazda lui Novac, de asistenta de la SMURD, care a sosit la fata locului in decurs de numai citeva minute dupa ce sora mea a fost descoperita de locatarii blocului sus-mentionat. Nu acelasi lucru il pot spune despre politistii de la judiciar care s-au prezentat la fata locului la aproape doua ore si, dupa ce ca au venit tirziu, nu au efectuat nici macar un minimum de cercetare la fata locului, dat fiind ca erau multe neclaritati si puneau sub semnul intrebarii ipoteza sinuciderii.
Voi incerca sa va prezint cronologic cum s-au desfasurat lucrurile si ce actiuni am intreprins in speranta ca autoritatile ma vor ajuta sa aflu adevarul despre ce s-a intimplat.
Asadar, pe 8.09.2004, la ora 19.30, am fost sunat de prietenul surorii mele, Ionut, ce locuieste in Eforie Nord, care printre lacrimi, mi-a spus ca a fost sunat de un politist al carui nume nu l-am retinut, pentru a-i comunica faptul ca Paula a fost gasita decedata in fata blocului G4 din cartierul Brazda lui Novac, solicitindu-l sa se prezinte la fata locului. Imediat am luat masina impreuna cu tatal meu si ne-am indreptat spre locul unde a fost gasita sora mea, desi nu stiam cu exactitate unde se afla blocul respectiv. In timp ce ne deplasam spre zona unde speram sa o gasim pe Paula am fost sunat de o matusa care ne-a comunicat ca fetei ii este rau si ca se afla in fata restaurantului, la complex. Dupa ce am trecut pe la Complexul Nou, am mers si la Complexul Vechi. Cum incercarile noastre au fost sortite esecului, am plecat direct la Spitalul Regional, unde se afla sectia Urgenta si unde asistenta de la SMURD ne-a confirmat ca era vorba despre sora mea. Am cazut din picioare si am intrat in stare de soc, nevenindu-mi sa cred ca mi se intimpla tocmai mie asta. Am refuzat sa cred si am sperat intr-o confuzie pina in ultimul moment.
De aici ne-am deplasat la blocul G4 din Brazda lui Novac, unde cei de la judiciar au venit parca sa intareasca faptul ca tot ceea ce ni se intimpla mie si familiei era real si nu desprins dintr-un film de groaza ori dintr-un cosmar. Urmatorul pas a fost deplasarea spre Sectia 4 Politie de pe str. Paltinis, unde agentii insarcinati cu paza institutiei ne-au rugat sa asteptam politistii care ancheteaza cazul pentru a ne lua declaratii. Bineinteles, ca in starea de soc in care ne aflam nu ne ardea sa dam declaratii unor politisti care prin atitudinea de nepasare trasesera deja concluzia ca este vorba de o sinucidere, desi nu aveau nici o proba care sa le sustina concluziile. De aici am mers la morga de la Spitalul nr. 2, unde a trebuit sa infruntam cosmarul ce ne pecetluise viata. De la bun inceput, portarita ne-a confirmat ca este vorba de fata noastra. Am sperat pina in ultima clipa ca este o confuzie si ca nu poate fi vorba de ea, dar cind am intrat pe usa i-am recunoscut adidasii si pantalonii, totul s-a naruit. Nu doresc la nimeni sa treaca prin ce am trecut eu si familia mea in acele clipe.
A doua zi, dupa ce am mers pentru a ma invoi la serviciu, am revenit la morga, unde m-au luat in primire domnii agenti principali Dina si Ciobanu, care o tineau una si buna ca in declaratie trebuie sa precizez ca in urma discutiilor din familie fata s-a sinucis. Le-am spus de la inceput ca in martie 2004 fata lucrase la un fast-food cu numele Talalico, ce apartinea d-lui doctor Talal si ca, nemultumita fiind de salariul primit, dupa o luna de munca a renuntat. O data cu plecarea de la firma d-lui Talal, Paula a inceput sa primeasca amenintari, cum ca o omoara si ii da foc, daca nu-i restituie banii pe care dumnealui singur i-a dat (2.000.000 de lei) si pe care fata i-a meritat pentru munca pe care o prestase. Daca stam sa ne gindim ca salariul minim pe economie era 3.000.000 de lei, cred ca domnul Talal mai avea sa-i dea surorii mele bani si nu invers, ca sa nu mai amintim si faptul ca la vremea respectiva nici una dintre fetele care lucrau la acel fast-food nu avea carte de munca. Am mers cu fata la Sectia 5 Politie Craiovita Noua in audienta la domnul comisar-sef Tomescu, care luind act de reclamatie a dat-o spre inregistrare unui subaltern, care a avut grija sa excluda din aceasta fraza pe care sora mea a scris-o acasa: „Pentru 2.000.000 de lei dau si 200.000.000 de lei si tot nu scapi din mina mea, mai ales ca politia maninca din mina mea“.
In cele din urma, cei doi politisti Dina si Ciobanu mi-au facut pe plac si au mentionat ce le-am spus, dupa ce s-au consultat minute in sir, in afara masinii in care mi-au luat declaratia.
Imediat dupa inmormintare am desfasurat o activitate asidua pentru a afla ce s-a petrecut de fapt si am incercat, in colaborare cu politia, sa aflu adevarul. Cum erau multe inadvertente in activitatea lor si totul taragana, am inceput sa fac tot felul de investigatii. Pentru inceput, trebuia sa raspund la o intrebare: „ De ce n-a curs singe de la o cadere de pe un bloc cu zece etaje?“. Raspunsul ar putea fi, fie ca a fost aruncata moarta din acelasi bloc sau a fost omorita in alt loc si adusa acolo cu atit mai mult cu cit se pare ca nu exista martori care sa fi vazut-o cind a sarit. De asemenea, pozitia in diagonala cu suprafata blocului ridica mari semne de intrebare. O alta mare intrebare care se ridica este de ce daca avea de gind sa se sinucida trebuia sa strabata Craiova de la un capat la altul, cind pe aceasta distanta sint zeci de blocuri cu zece etaje, cu atit mai mult cu cit nu cunostea pe nimeni in acel bloc? Cum de telefoanele aflate in geanta pe care o tinea pe spate nu au fost distruse, avind in vedere ca a cazut pe spate? Leziunile interne descoperite la autopsie denota ca a cazut practic in fund, ori eu nu cunosc nici un caz in care un sinucigas sa se arunce in fund, ci in cap, in picioare sau pe burta.
Am constatat ca politia nu facuse cercetarea la fata locului cu tot ce prevede aceasta, si anume cu izolarea locului, inregistrarea numelor celor prezenti si a declaratiilor acestora, stabilirea cu precizie a etajului de unde a cazut, luarea amprentelor victimei, a urmelor de pe adidasi pentru a stabili in mod indubitabil de la ce etaj a sarit. Surprinzator este si faptul ca un corp de peste 50 kg cade pe doua telefoane – un Nokia 3410 si un Mitsubishi Trium – de la o inaltime considerabila si acestea se afla in stare de functionare. Nici cele trei dungi paralele de pe mina stinga (posibil semn al unei lupte) nu au atras atentia domnilor ce se ocupa cu anchetarea cazului; ca sa nu mai vorbim de degetele de la mina stinga ce prezentau urme de strivire.
Nu a atras atentia politistilor nici numarul de telefon al unui camatar ce o apelase in acea zi si pe care eu am reusit sa-l contactez, dar domnii politisti nu, pentru ca nu au avut nici macar curiozitatea sa vada ce se intimpla, dar sa mai verifice apelurile primite.
Am mers adesea la Sectia de Politie nr. 4 pentru a vedea cum se desfasura ancheta si daca a mai evoluat. De fiecare data eram intimpinat cu aceeasi fraza: „Nu am mai descoperit nimic, dar daca dumneavoastra descoperiti ceva, anuntati-ne si pe noi“, de parca ar fi fost datoria mea de cetatean sa fac investigatii, si daca as fi descoperit un posibil vinovat sa-l predau politiei. Ce nu au precizat cei de la Politie este cum se asteptau sa-l predau pe vinovat: cu forta, pentru a ma acuza pe mine de agresiune ori sa-l rog sa ma insoteasca la sectia de politie si sa-si declare singur vinovatia?!
Le-am pus celor de la politie la dispozitie o lista cu persoanele care o insoteau si cu care isi petrecea timpul liber, pentru ca numai ei au autoritatea sa interogheze si sa afle adevarul. La scurta vreme aveam sa aflu ca o parte din persoanele care ar fi putut furniza informatii ce s-ar fi putut dovedi pretioase in aflarea adevarului au fost chemate pentru a li se citi declaratia mea si nu pentru a li se pune intrebari in speranta aflarii adevarului, mai ales ca, s-a descoperit cu acest prilej ca unii dintre cei care ar fi trebuit sa raspunda la intrebari aveau tatii fosti colegi de serviciu cu domnul Dina.
Am mers la Institutul de Medicina Legala, unde am intrebat-o pe doamna doctor Cotulbea daca i s-a facut analiza pentru depistarea drogurilor sau a altor substante interzise. Dumneaei mi-a replicat ca analiza respectiva costa sapte milioane de lei si ca, daca voiam sa o facem gratis, trebuia sa solicitam asta cind i s-a facut autopsia, intrucit Ministerul Administratiei si Internelor nu vrea sa suporte aceasta cheltuiala de la buget.
Am revenit la doamna doctor Cotulbea citeva zile mai tirziu si i-am cerut sa faca analiza, intrucit familia va suporta cheltuiala. Am fost dus de catre dumneaei la laborator, unde laboranta mi-a spus ca nu poate sa aprecieze exact cit costa analiza si ca depinde de ce va gasi in singele recoltat la autopsie. De aici se naste intrebarea pe care mi-am pus-o mereu de atunci: „Daca se facea analiza in baza promisiunii ca eu voi achita costul, folosindu-se felurite baze, acizi si compusi chimici ce implicau niste costuri si eu ma razgindeam cind trebuia sa fac plata, doamna doctor Cotulbea nu mi-ar fi comunicat rezultatul?!“
Vazind ca autoritatile politienesti nu fac nimic, am apelat la presa si la televiziune si cum in paralel cu aceasta am inaintat un memoriu Procurorului General al României si unul ministrului administratiei si internelor, am reusit sa mut dosarul la Departamentul Investigatii Criminale, unde dosarul a fost preluat de domnul comisar Manafu care l-a insarcinat cu solutionarea cazului pe domnul subcomisar Modringa. Citeva zile la rind am fost chemat la sectie pentru a da declaratii. Inca de la inceput am solicitat sa ceara desfasuratoarele la cele doua numere de telefon, pentru a vedea de cine a fost sunata in acea zi sau anterior.
Am cerut asta intrucit cele doua mari companii de telefonie Connex si Orange mi-au replicat ca nu imi pot satisface cererea, fiind necesar ca aceasta solicitare sa fie facuta de Politie sau de Procuratura. De asemenea, am cerut ca analiza singelui sa fie facuta de Institutul de Medicina Legala „Mina Minovici“ din Bucuresti, pentru a vedea daca nu cumva a fost drogata sau aflata sub influenta bauturilor alcoolice administrate impotriva vointei ei, intrucit ea nu consuma nici cafea. Am cerut toate astea in speranta ca voi afla adevarul si nu am exclus nici o varianta.
La trei saptamini de la nefericitul eveniment, domnul subcomisar Modringa ma contacteaza pentru a-mi spune ca au gasit un fir de par la etajul zece. Intrebarea la care nu a putut raspunde domnul Modringa este de unde stia ca apartinea surorii mele, daca ei nu au recoltat nici o proba de la victima. Ba mai mult, ma intreba unde sint pantalonii victimei pentru a lua tesatura din ei si pentru a face comparatie cu ce au gasit politistii. Oare, nu stia domnul subcomisar ca este crestineste ca persoana decedata sa aiba la picioare, in sicriu, hainele in care a murit?!
Acesta a fost ultimul contact pe care l-am avut cu domnul Modringa si se intimpla in luna noiembrie 2004. De atunci a continuat sa ma evite ori sa-si puna subalternii sa-mi comunice ca nu este in birou.
In luna iulie am trimis noi memorii la Procurorul General al României si la Ministerul Administratiei si Internelor, la care am primit deja tipicul raspuns potrivit caruia dosarul se afla spre solutionare la Parchetul de pe linga Curtea de Apel din Craiova si ca vom fi instiintati in scris cind se va solutiona cazul. Cum astept de un an sa se solutioneze acest caz, fac apel la presa libera, caci prin intermediul ei am reusit o data sa pun lucrurile cit de cit in miscare, sa ma ajute pentru a afla de ce totul stagneaza, de ce se taraganeaza totul si nu se doreste aflarea adevarului, ce persoane impiedica demararea anchetelor si cit de puternice sint, incit sa determine politia sa nu-si faca datoria cu profesionalism.
