24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAccident feroviar soldat cu ranirea grava a doi muncitori

Accident feroviar soldat cu ranirea grava a doi muncitori

Doi angajati ai CFR Petrosani au ajuns in stare grava la Spitalul de Urgenta, dupa ce garnitura de tren pe care o conduceau de la mina Lonea spre Preparatia Petrila s-a rasturnat. In urma accidentului, mecanicul de locomotiva, Petru Mandrea, si muncitorul Marius Vlad au ajuns la Sectia de chirurgie cu multiple traumatisme.


Din primele date, se pare ca accidentul s-a produs din cauza unei defectiuni la instalatia de frinare, dar si a vitezei foarte mari cu care circula marfarul, in conditiile in care structura terasamentului era afectata de ploaie. „In urma cu doar doua zile, s-a facut o revizie generala, iar trenul a fost declarat bun, insa in momentul in care am incercat sa frinez nu am reusit“, a afirmat Mandrea. Cei doi raniti au sustinut ca garniturile sint foarte vechi si ca nu sint piese noi pentru ele, asa ca reparatiile inseamna de cele mai multe ori cirpeli. Locomotiva si trei dintre cele sase vagoane ale garniturii de tren s-au rasturnat, iar carbunele s-a imprastiat pe calea ferata.


Mai multe echipe de mineri de la mina Lonea au pazit vagoanele din cauza hotilor de fier si de carbune, avind in vedere ca s-au rasturnat peste 22 de tone de minereu. O comisie formata din specialisti ai Inspectoratului Teritorial de Munca din Petrosani si ai CNH au demarat o ancheta pentru a stabili cauzele care au dus la producerea incidentului. Petre Dragoescu, director securitate si sanatate in munca din cadrul CNH, a declarat ca urmeaza ca membrii comisiei de ancheta sa faca o expertiza tehnica a marfarului pentru a se afla cu exactitate de ce nu a functionat instalatia de frinare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS