10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConstructiile ilegale sint la moda

Constructiile ilegale sint la moda

• Primaria Tirgu Jiu intentioneaza sa demoleze constructia daca nu se vor obtine toate avizele necesare • Conducerea primariei nu a eliberat autorizatia de construire pentru ca firma nu a obtinut avizul Ministerului Culturii si Cultelor • Municipalitatea va apela la justitie pentru obtinerea unei ordonante emise de presedintele tribunalului pentru incetarea lucrarilor


Reprezentantii Primariei Tirgu Jiu au aplicat doua amenzi in valoare de cite zece milioane de lei firmei care administreaza hotelul restaurant Europa, situat pe Calea Eroilor din Tirgu Jiu, zona care face parte din Ansamblul Monumental cu acelasi nume realizat de Constantin Brâncusi. In curtea hotelului restaurant s-a ridicat de curind o constructie cu destinatia de terasa de vara. Pentru construirea acesteia, beneficiarul trebuia sa obtina toate avizele necesare, precum si un aviz de la Ministerul Culturii, pentru ca este o zona protejata. Serviciul de urbanism din cadrul Primariei Tirgu Jiu a constatat ca lucrarea a fost demarata fara autorizatie. „Inspectorii au aplicat vineri o amenda de zece milioane de lei, iar a doua zi au constatat ca lucrarile continuau. S-a intocmit un nou proces-verbal de contraventie si s-a mai aplicat o amenda de zece milioane de lei. Lucrarile nu au mai continuat dupa aplicarea celei de-a doua amenzi, dar, ca sa fim siguri, vom cere, in justitie, emiterea unei ordonante presedintiale pentru sistarea lucrarilor“, a spus primarul municipiului Tirgu Jiu, Florin Circiumaru.


Primaria a creat un precedent


Conducerea Primariei Tirgu Jiu vrea sa mearga pina la capat in acest caz si intentioneaza sa demoleze constructia ridicata fara autorizatie, daca beneficiarul acesteia nu va depune toate avizele necesare. „Beneficiarul terasei a depus un dosar pentru obtinerea autorizatiei de construire, dar nu are toate avizele cerute de lege, respectiv avizul Ministerului Culturii si Cultelor. In cazul in care nu va obtine toate avizele pentru lucrare, vom demola ceea ce s-a construit pina acum“, a precizat primarul.


Nu in acelasi mod a procedat Primaria Tirgu Jiu cu alta constructie realizata fara autorizatie in zona de protectie a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor“.


Societatea LOTUS a construit scarile rulante la Complexul Comercial Romarta fara autorizatie de construire si fara avizul Ministerului Culturii si Cultelor. Mai mult, constructia s-a extins pe o suprafata de 12 mp din domeniul public, care nu era concesionata de la primarie. Scandalul a luat sfirsit doar dupa ce consiliul local a hotarit ca suprafata ocupata abuziv sa fie concesionata societatii. In acest mod, primaria a dat nastere unui precedent periculos, care, iata, a fost urmat si de alti intreprinzatori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS