Unul dintre mamutii industriei ceausiste de larg consum, al carui produs finit mergea mai mult la „canal“, a fost construit la sfirsitul anilor ’70, pe platforma industriala din Calafat. In urma proceselor si incercarilor de privatizare, la inceputul anilor ’90, Fabrica de Biosinteze, cum era denumita, s-a restructurat la singe, iar cei ramasi in acea perioada „jupini“ pe ea si-au insusit bunuri feroase si neferoase pe ales, ca doar aveau de unde… Intr-un lung proces de devalizare care a durat mai bine de zece ani, SC BIOSIN SA avea datorii „bugetare“ de doar 150 de miliarde de lei, suma ridicol de infima daca am lua in calcul pretul „la bursa subterana“, la cit ar fi trebuit evaluate materialele insusite de stapinii BIOSIN de atunci. Pe 31 mai 2000, Administratia Financiara Calafat, care il avea boss la acea vreme pe Cornel Trocan, a pus sechestrul pe SC Biosin SA, mai ales pe sectiile mari: atomizare, tuningin si altele asemenea, zone pe atunci „virgine“, nedevalizate intru totul, sectii imense care erau dotate cu mii de tone de inox calitatea intii, mii de metri de cabluri de instalatie electrica si alte feluri de bunuri materiale pe care diverse firme de dezasamblare din tara „propuse“ de MFP le-au „jumulit“ in sase luni (mai – octombrie 2000) pina la ultima bucatica feroasa, raminind in prezent din impozanta BIOSINTEZA doar ziduri cenusii precum ale unei cetati medievale dupa un crincen asediu!
SC BIOSIN SA, in baza Legii nr. 137/2002, este cumparata de la AVAPS de SC GREENS ACTIV SRL, o societate din Bucuresti patronata de un cetatean arab din Statele Unite, care are ca domeniu de activitate producerea alcoolului natural. In baza acelui act de vinzare-cumparare, cu numarul 36 din 22 octombrie 2002, cumparatorul trebuia sa beneficieze de scutirea a 85% din datoriile esalonate, ceea ce nu s-a intimplat. La 1 noiembrie 2004, a aparut Legea nr. 442 – de ratificare si aprobare a OG nr. 26 din 30 aprilie 2004, privind masurile procedurale de finalizare a privatizarii la unele societati aflate in portofoliul AVAPS, de consolidare a unor privilegii, in care SC BIOSIN SA era nominalizata… Degeaba…
Respectiva societate are acum pe stoc zece tone de alcool, pe care nu-l poate vinde deoarece e considerata falimentara… „Este al cincilea an in care in care se cheltuieste si nu se produce (…)“, a marturisit indignat Iulian Tudor, directorul economic al societatii. Daca anul trecut erau angajate doar vreo 300 persoane (si cind ne gindim ca acum doua decenii in Biosinteza erau doar pe un schimb in jur de 1.000 de oameni ai muncii!), SC BIOSIN a ramas doar cu jumatate din personalul angajat. Muncitorii, la singurul care mai este oarecum functionabil – atelierul mecanic, citiva paznici nerestructurati „pe incredere“, la fel ca si putinii si neinsemnatii mici birocrati din marele TESA de altadata. Cu totii asteapta o minune ca-n povestea „Frumoasa din padurea adormita“. Sa se rentabilizeze oare fosta mare platforma industriala si sa revina la viata reducind numarul alarmant de someri calafeteni si fost someri neangajati nicaieri de ani multi, in contextul in care zvonurile ca investitii mari de capital or sa curga in viitorul apropiat in Calafat precum apa pe Dunare, multi asteapta ca mortu‘ colacul… Dar, din pacate, momentan, respectivele zone unde ar trebui sa fie pompate masivele investitii utopice sint asa de pustii, rar intilnesti tipenie de om… Sa fie oare din cauza gerului greucean?
