20.6 C
Craiova
joi, 11 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate„Normal ca e dictator“

„Normal ca e dictator“

• Senatorul demisionar Mihai Lupoi, acuzat ca a „fraudat“ parlamentul cu un
miliard de lei • Scos la inaintare, Gheorghe Nedelescu nu confirma acuzatiile

Dupa ce senatorul PRM de Dolj, mina dreapta a presedintelui Corneliu Vadim Tudor, a decis sa demisioneze din partid, scandalul din sinul acestei formatiuni politice ia amploare. Intr-un comunicat de presa al PRM, Mihai Lupoi este facut „escroc“ si acuzat ca ar fi „fraudat“ parlamentul cu un miliard de lei. Intr-un text plin de tot felul de invective, fostul peremist este facut cu ou si cu otet. „Acest Lupoi s-a dovedit a fi un escroc lacom de bani, care s-a dedat chiar si la fals in acte publice: pur si simplu, el si-a facut mutatia, in buletin, la cabinetul senatorial din str. Brazda lui Novac, bloc 39A (Craiova), dar la Senat a declarat ca locuieste pe aleea Constantin Brancusi nr. 3, pentru a incasa diurna si indemnizatia de deplasare, in valoare de 15 milioane de lei pe luna. Primea, totodata, si bani de chirie (mai exact sase milioane de lei pe luna) tot de la Senat, unde a dat in scris ca nu are locuinta in Bucuresti“, se scrie, intre altele, in comunicatul de presa al PRM.

Apoi, se raspunde afirmatiilor lui Lupoi cum ca presedintele formatiunii, Corneliu Vadim Tudor, ar fi „dictator“: „Normal ca e dictator, fiindca nu-i plac hotii!“. In final, biroul de presa al PRM concluzioneaza ca Mihai Lupoi a fraudat parlamentul cu un miliard de lei, drept pentru care vor fi sesizate Curtea de Conturi, Politia si PNA. Dar acuzele nu se opresc aici. „Se va cere, in acelasi timp, o ancheta referitoare la contractul fraudulos pe care Lupoi l-a intermediat intre o firma patronata de un prieten al lui, George Calarasu, si MApN, pentru uniforme militare, pe care ministerul le-a achizitionat la un pret dublu decit cel de pe piata, diferenta intrind in buzunarele aceluiasi Lupoi. Toate acestea sint confirmate si de viceprimarul municipiului Craiova, Gheorghe Nedelescu, care, cind a ocupat functia respectiva (dupa alegerile din iunie 2004) a dat peste documentele incriminatoare“.

Lupoi: „Sint prostii!“

Viceprimarul PRM al Craiovei a declarat insa ca, probabil, in comunicatul PRM s-a strecurat „o eroare“: „Cu mutatia de pe buletin s-ar putea sa fie adevarat, dar, in ceea ce priveste contractul cu MApN, nu am nici un fel de documente. Nu cunosc nimic, posibil sa se fi strecurat o eroare in acel comunicat de presa“. La rindul sau, Victor Odolbasa, presedintele PRM Dolj, s-a ferit sa adopte un punct de vedere radical diferit de cel al presedintelui partidului, delimitindu-se, in acelasi timp, de unele dintre acuzatiile organizatiei centrale: „Punctul meu de vedere este ca sint nemultumiri personale, si nu de partid. (…) Nu pot spune ca noua ne convine in totdeauna ceea ce se intimpla in partid. (…) Nu cunosc sa fi facut Lupoi vreo frauda. Domnul Nedelescu nu mi-a spus despre asa ceva“, au fost citeva dintre replicile lui Odolbasa din conferinta de presa de ieri a PRM Dolj.

„Acuzatul“ Mihai Lupoi a spus ca nu va continua razboiul declaratiilor cu Corneliu Vadim Tudor. „Sint prostii. Eu n-am adresa la biroul parlamentar si nici nu am facut in viata mea afaceri cu confectii. George Calarasu e prietenul meu, dar lucreaza numai pentru export, in Italia“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS