18.4 C
Craiova
joi, 29 mai, 2025
Știri de ultima orăActualitateCertificate pe banda pentru presupusi nevazatori

Certificate pe banda pentru presupusi nevazatori

Comisia de expertiza medicala a persoanelor adulte cu handicap Dolj a eliberat discretionar, multi ani, certificate medicale, dupa cum s-a descoperit in urma unui control recent, efectuat la ordinul prefectului Ion Calin. Un numar mare de „nevazatori“ care nu aveau nici o legatura cu diagnosticele din fisele medicale eliberate, chipurile, de medici specialisti, au primit ani la rind ajutoare banesti pentru un handicap pe care nu il aveau. Sumele primite lunar variau intre 700.000 de lei si 4.000.000 de lei, in functie de gravitatea diagnosticului. Zeci, daca nu chiar sute de milioane de lei din banii publici s-au dus astfel pe apa simbetei. Ne putem doar imagina cum a fost posibila comiterea unor fraude de asemenea proportii. Ca sa nu mai vorbim de spagile pe care le luau cei care riscau intocmind documentele false. Si pentru ca astfel de afaceri se faceau pe scara larga, nu au intirziat sa apara si nemultumiti. Multi dintre cei care nu au reusit sa obtina aceleasi beneficii pe cale cinstita nu au mai putut sa taca, iar sesizarile au inceput sa curga.

Capra vecinului in agonie

Pe baza unui diagnostic stabilit de medicii oftalmologi, Veronica Petrescu, din comuna doljeana Melinesti, a primit pensie de persoana cu handicap de gradul II pina in toamna anului 2003, cind s-a schimbat legislatia. „Am fost chemata la comisia de expertiza pentru reevaluare. Mi s-a spus ca, pentru confirmarea diagnosticului, trebuie neaparat sa ma internez in spital. Asta in timp ce altii, in aceeasi situatie, erau trecuti prin comisie doar pe baza de referat. Medicul expert din comisie mi-a spus ca eu sint un caz special, pentru ca am fost reclamata de cineva la Parchet si pina nu se rezolva reclamatia nu mai pot primi pensie. Am stiut ca minte si am solicitat in scris domnului Vila George, directorul Directiei Judetene de Asistenta Sociala Dolj, sa-mi raspunda, tot in scris, daca exista sau nu o reclamatie in acest sens. Nu am primit raspuns nici pina in ziua de astazi, iar acest lucru spune multe“, a declarat Veronica Petrescu.

La scurt timp dupa ce i-a fost sistata pe buna dreptate indemnizatia, Veronica Petrescu a sesizat secretarul general al consiliului judetean, Gheorghe Barbarasa, cazuri de persoane care primeau indemnizatie de persoane cu handicap avind diagnostice asemanatoare cu al ei. Femeia sustine ca, desi a facut aceste sesizari inca din primavara, nu s-a luat nici o masura. „Intr-una din zilele de audienta la domnul secretar, am stat si eu. Care intrau, ieseau inchinindu-se. Una din aceste persoane, care avea aceleasi probleme ca si mine, a indraznit sa i se plinga domnului Barbarasa ca la comisie se rezolva cazurile ocolind calea legala, dar i s-a raspuns: «Lasa capra vecinului!». Nu s-a rezolvat nimic pina nu am facut plingere la prefect“, a mai spus Viorica Petrescu.

Prefectul Ion Calin a dispus infiintarea unei comisii care sa verifice nu doar cazurile semnalate, ci intreaga activitate a comisiei de expertiza medicala. Din comisie faceau parte Olimpia Baloi – director la Prefectura Dolj, prof. dr. Floarea Ignat – medic primar la Directia de Sanatate Publica Dolj, Marin Lepadat – director la Consiliul Judetean Dolj, George Vila – directorul Directiei de Asistenta Sociala, si Radu Constantinescu – inspectorul regional al Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap.

Viorica Petrescu sustine ca, pina sa ajunga la comisie, s-ar fi pierdut pe drum doua dintre cazurile semnalate. Astfel, in sesizare erau trecute urmatoarele persoane: Sandu Constantin, Fieraru Maria, Ghindeanu Ion, Unga Eufrosina si Aurica Barzoi. Inspectorul regional Radu Constantinescu si directorul George Vila s-au dus la consiliul judetean doar cu dosarele primilor trei, motivind ca Unga si Barzoi nu figureaza in evidenta Directiei de Asistenta Sociala. „In realitate, Unga si Barzoi beneficiaza de scutiri la ROMTELECOM, ELECTRICA si alte facilitati de care au parte persoanele cu handicap“, a precizat femeia.

In cele din urma, din cinci cazuri sesizate, reduse ulterior la trei, au ramas tot cinci, pentru ca la dosarele celor reclamati au fost adaugate si dosarele reclamantilor Virginia Badoiu si Viorica Petrescu.

Jumatate dintre nevazatori separau griul de mac

Rezultatul controlului (destul de sumar) efectuat de comisia constituita prin ordin al prefectului a scos la iveala fapte cutremuratoare. In afara de cele cinci persoane – reclamati si reclamanti – care au fost gasite „inapte“ sa primeasca indemnizatie de persoane cu handicap, alte 17 persoane dintre cele 34 carora le-au fost verificate amanuntit dosarele beneficiau de ajutor banesc pentru un handicap pe care nu il aveau.

Din fericire pentru unii, controalele au vizat doar perioada 14-28.04. 2004. Potrivit notei de constatare inaintata prefectului, controalele au fost facute destul de sumar, verficindu-se cu acuratete doar 34 din cele 66 de dosare incadrate in categoria persoanelor cu handicap cu caracter permanent, nerevizuibil.

Tap ispasitor pentru neregulile constate (numite „disfunctionalitati ale activitatii comisiei medicale de expertiza“) a fost gasit dr. Ion Firoiu, medic specialist oftalmolog in cadrul comisiei de expertiza medicala, care a si fost inlocuit in ultima sedinta a Consiliului Judetean Dolj. Cit despre medicii specialisti care si-au pus semnaturile pe referatele medicale ale bolnavilor, nici un cuvintel din partea membrilor comisiei de ancheta. Comisia a propus doar „instruirea tuturor medicilor oftalmologi care emit astfel de referate“, de parca aici ar fi fost vorba de incompetenta profesionala si nu de diagnostice inventate deliberat.

S-au facut verificari cit sa astupe gura reclamantilor

La aflarea rezultatului, Veronica Petrescu a declarat ca adevaratii vinovati au scapat cu fata curata: „Masurile au ramas doar pe hirtie. Mi s-a spus ca nu pot fi verificate toate dosarele pentru ca sint peste 2.000 de nevazatori in judetul Dolj. Domnul prefect Calin a plecat la Bucuresti, iar masurile trebuia aduse la indeplinirie de domnul secretar general Gheorghe Barbarasa, care nu are interes sa faca lumina, in subordinea lui aflindu-se comisia medicala de expertiza medicala. Facind lumina, poate intra dumnealui cu comisie cu tot la «intuneric» (ma refer la comisia de expertiza medicala). De ce credeti ca acum domnul Vila spune ca nu are nici o legatura cu comisia de expertiza? Inteleg ca s-au luat masuri sa fie verificate dosare suspecte intr-un numar mic, de proba, de verificare a unui esalon cit un graunte intr-o mare. Iar verificarea s-a facut tot in prezenta aceleiasi comisii. Ii tine in comisia de expertiza domnul Barbarasa, caci el trebuie sa stea acolo, sa vegheze eventualele nereguli dezvaluite, sa zadarniceasca rezolvarea cazurilor, sa-i oboseasca pe cei care verifica, sa-i sature de control, iar secretara alearga dupa oameni sfatuindu-i sa nu se prezinte la verificare… Care mai de care cu metodele lor, numai sa nu iasa la lumina adevarul“.

Poate ca ar fi fost mai interesant daca membrii comisiei ar fi extins verificarile si ar fi luat la puricat citeva dosare mai vechi, in comparatie cu care cele de acum pacatuiesc doar prin greseli de ortografie.

Titularul falsului sustine ca a primit indemnizatie

In ianuarie 2003, cind secretar al comisiei de expertiza medicala era chiar Radu Constantinescu – unul dintre cei pusi acum de prefect sa ancheteze neregulile din comisia de expertiza – a aparut un certificat despre care insusi Constantinescu declara ca ar fi fals.

Este vorba de un certificat de incadrare in gradul II de handicap pe numele Viorica Troi, in care gradul II (care da dreptul la indemnizatie de handicap) este trecut cu pixul dupa ce, din rubrica respectiva, a fost taiat gradul „mediu“ de handicap (pentru care statul nu acorda indemnizatie).

Titulara, Viorica Troi, de 49 de ani, din Craiova, a recunoscut certificatul, desi Constantinescu insista ca un astfel de document nu poate exista la dosarul aflat in posesia comisiei de expertiza, deoarece nu se pot opera modificari cu pixul pe un certificat de persoana cu handicap. Femeia spune ca in baza acelui document a primit indemnizatie de persoana cu handicap. „Trei sau patru luni dupa ce comisia de expertiza mi-a dat certificatul, am primit pensie 700.000 de lei, cit se dadea atunci pentru gradul II. Banii imi erau virati intr-un cont, la CEC, si se poate verifica acest lucru. Am fost chemata apoi la comisia de expertiza sa mi se spuna ca am o greseala in certificat si, de atunci, n-am mai luat bani, dar nici nu mi s-a cerut sa restitui banii primiti“, a spus Viorica Troi. Cum s-a intimplat acest lucru, ramine un mister de care Constantinescu nu se considera raspunzator, desi a recunoscut ca semnatura de pe document ii apartine. Acest caz face in prezent obiectul unor cercetari efectuate de Parchetul de pe linga Judecatoria Craiova.

Cit despre ancheta facuta la ordinul prefectului, aceasta nu a scos la iveala decit o infima parte din ilegalitatile flagrante care se comit la eliberarea certificatelor pentru persoanele cu handicap. Iar in privinta sanctiunilor, in afara de eliberarea din functie a unui medic oftalmolog incomod, acestea se lasa inca asteptate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS