24.5 C
Craiova
joi, 15 mai, 2025
Știri de ultima orăActualitateMititelu ataca inca 14 hectare din partea de est a Craiovei

Mititelu ataca inca 14 hectare din partea de est a Craiovei

Asociatul lui Mititelu, Gigel Preoteasa, si-a tras, la mijlocul verii trecute, 44 ha de teren intravilan din proprietatea publica a statului, ajutat fiind de judecatorul Traistaru de la Tribunalul Dolj si de expertul topograf, Sergiu Spinescu. Terenul respectiv este in administrarea Statiunii de Cercetare si Productie Pomicola Craiova, fiind situat in partea de vest a orasului, pe DE 70, in apropierea altor proprietati intravilane cistigate tot cu bunavointa judecatorului. Rezolvind partea de vest a orasului, care nu se mai poate extinde decit cu aprobarea lui Gigi Preoteasa, ajuns mostenitor de boier prin cumpararea unor „drepturi virtuale“ de la o parte din mostenitorii acestuia, noul Gigel de Negoesco a atacat si partea de est a orasului, mai precis Statiunea Didactica si Pedagogica Banu Maracine, al carei pamint se afla tot in proprietatea publica a statului. Pus pe hacuitul statului, actiune la care au participat si mai participa tot felul de functionari si institutii publice, Gigel de Negoesco, cel care se crede unicul mostenitor al boierului, va avea o mare surpriza cind pe culoarele instantelor se va intilni cu Mihai Negoescu, nepotul de fiu al lui Constantin Negoescu, pe care rudele nesabuite ale lui s-au facut ca l-au uitat, numai pentru a-si spori partea care li se cuvenea de la masa mititelului si pentru ca tatal lui Mihai a murit cu mult timp in urma, in al doilea razboi mondial, la Harkov. Dar despre acest lucru, cu alta ocazie!

Pentru ca n-a reusit sa intre in Universitatea din Craiova decit pentru a scuipa seminte, Mititelu i-a pus gind rau

Megalomania bintuie multe minti din Craiova, dar putini sint cei care sint in stare sa urzeasca planuri care sa includa orasul intr-o enclava pe care sa o stapineasca. Cel care apasa pe butoanele care pun in functiune oamenii lui Mititelu a conceput planul dupa care „cucerirea“ orasului trebuie sa porneasca dinspre vest si est, sa inainteze cite putin pina cind trepadusii isi vor da mina la ceas, in Valea Vlaicii, adica la kilometrul 0 al Craiovei. Gigel Preoteasa, nepotul Mititelului, a introdus pe rolul Judecatoriei Craiova o actiune impotriva statului roman (cu care s-a obisnuit sa se judece si sa cistige), prin care cere instantei sa oblige statul sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie terenul agricol situat in extravilanul comunei Circea, judetul Dolj, in suprafata de 14,8 ha. Preoteasa sustine ca pamintul i-a apartinut boierului Negoescu Constantin, care l-a dobindit prin cumparare in anul 1932, iar in perioada 1945-1989 (!!!) a fost trecut in mod abuziv in proprietatea statului, in prezent regasindu-se in administrarea Statiunii Didactice Banu Maracine.

Reclamantul Gigel dovedeste instantei ca este intreptatit sa ceara ceea ce probabil a apartinut lui Negoescu, depunind doua contracte de cesiune, drepturi succesorale si testamentare facute cu o parte din mostenitorii boierului, contracte de care s-a folosit si atunci cind a luat de la Statiunea de Cercetare si Productie Pomicola Craiova cele 44 ha de teren aflate in domeniul public al statului. Aflind la timp ce se pregateste, Universitatea din Craiova a depus cerere de interventie in proces, aratind ca, de fapt, pamintul pe care-l vor apropiatii lui Mititelu apartine ADS, care l-a dat in concesiune Universitatii. De aceasta data a aflat si statul roman ca l-a dat in judecata Gigel si si-a trimis jurist sa-i reprezinte interesele. Toata armata de juristi care se straduieste sa-l faca sa inteleaga pe Gigel ca orice lucru are limite va pali in fata expertului Sergiu Spinescu, desemnat si de aceasta data sa faca expertiza, dupa ce, in dosarul de la Tribunalul Dolj, in care Gigel cerea peste 100 ha pamint, a facut expertiza dupa dictarea petentului.

O treime din ceea ce a cistigat Mititelu ii apartine de drept lui Mihai Negoescu, care nu i-a vindut niciodata drepturile succesorale

Pina cind judecatoria va solutiona dosarul in care nepotul lui Mititelu a cerut din nou pamint din proprietatea publica a statului, va mai trece ceva vreme. Pina atunci, trebuie sa amintim doar faptul ca certificatele de mostenitor ale fetelor lui Negoescu, Maria si Constanta, emise in anul 2003, dupa moartea acestora, la cererea urmaselor lor ar putea fi oricind contestate de nepotul lor aflat in viata, Mihai Negoescu, pentru simplul motiv ca, desi moare, urmasii lor care au cerut certificatul au mintit notarul care le-a declarat singure mostenitoare. De aici incolo poate sa inceapa alta poveste in care mostenirea lui Negoescu nu se mai imparte intre mostenitorii celor doua fiice, ci intre mostenitorii fiicelor si al fiului de care nimeni nu a pomenit pina acum. Orice notar poate sa constate ca fiul fiului lui Negoescu Constantin, Mihai, este in viata!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS