Detinutii din Penitenciarul Drobeta Turnu Severin fac progrese spre resocializare. Pedeapsa privativa de libertate este o masura de constringere, dar si un mijloc de reeducare. Executarea pedepsei inchisorii in conditii de ordine si disciplina, de munca, de incurajare a conduitei bune contribuie eficient la schimbarea mentalitatii gresite si a unor deprinderi antisociale ale condamnatilor. Trei detinuti din penitenciarul severinean si-au depasit conditia, reusind sa creeze adevarate opere de arta.
Mihai Panduru, de 26 de ani, condamnat la 25 de ani de inchisoare pentru omor, si Constantin Stoica, de 30 de ani, condamnat la trei ani pentru furt, au creat in miniatura Podul lui Traian de la Drobeta. Podul peste Dunare, ridicat de Apollodor din Damasc intre 103-105 e.n., cu o lungime de 1.135 de metri, a fost reconstruit in miniatura de cei doi detinuti, la o lungime de 80 de centimetri.
Valeriu Guduleasa, de 35 de ani, privat de libertate timp de trei ani pentru furt, si-a descoperit o noua pasiune – pictura. El poate executa orice pictura, dar si-a manifestat o inclinatie aparte pentru icoane pe lemn.
„Am incercat sa-i cunosc mai bine pe detinutii din acest penitenciar si i-am pus sa-mi povesteasca viata lor sau sa-mi raspunda la anumite intrebari. Aceste materiale scrise dovedesc ca un numar insemnat dintre acestia pot fi reeducati, pot fi reintegrati in societate si fac dovada ca sint constienti ca au gresit, stiu de ce si unde au gresit si, ce este foarte important, doresc sa se indrepte. Pentru aceasta au nevoie de mai multa intelegere din partea societatii, de un sprijin minim pentru a se reintegra. Multi dintre ei au ramas fara casa, fara familii, sint complet dezorientati“, a spus colonel Vasile Burcu, comandantul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin.
Podul lui Traian si picturi pe lemn create de detinutii severineni
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei