32.6 C
Craiova
duminică, 6 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateAntonie Solomon vrea sa extinda cladirea cu 3.000 de metri patrati si sa construiasca o parcare subterana

Antonie Solomon vrea sa extinda cladirea cu 3.000 de metri patrati si sa construiasca o parcare subterana

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, are in plan pentru urmatorii doi ani de mandat extinderea suprafetei cladirii institutiei cu aproximativ 3.000 de metri patrati. Solomon a argumentat ca functionarii din primarie nu pot sa fie eficienti in conditiile in care birourile institutiei sint supraaglomerate.

„O sa extindem cladirea in spate, unde vom construi si o parcare subterana, de care se vor folosi si locatarii blocurilor din zona. Deocamdata nu stim cit va costa. Eu astept o finantare externa, pe un grant de 300.000 de dolari pentru reparatiile actualei cladiri. A inceput sa cada tencuiala“, a spus primarul. Gasirea unor noi spatii pentru birourile functionarilor a fost o problema permanenta a vechii administratii, care nu a gasit o solutie in cele din urma. Ultima dintre tentative includea contributia cu fonduri locale la finalizarea unei constructii din centrul orasului, care ar fi urmat sa apartina Inspectoratului Scolar Judetean Dolj. In schimb, municipalitatea urma sa ocupe o parte din spatii. Proiectul a fost abandonat in cele din urma din lipsa de fonduri si a unei intelegeri cu Ministerul Educatiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS