10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOltenii defavorizati beneficiaza de consultanta in relatia cu autoritatile

Oltenii defavorizati beneficiaza de consultanta in relatia cu autoritatile

„Invatare, Participare, Incredere“ a fost deviza Programului de Dezvoltare a Organizatiilor Comunitare desfasurat marti la Teatrul National din Craiova. In perioada mai 2003-iunie 2004 organizatiile implicate au beneficiat de servicii de training, consultanta si finantare. Bugetele proiectelor au variat intre 900 si 1.420 de dolari. S-au adresat unor nevoi variate, identificate la nivel local si au constat intr-o serie de initiative, cum ar fi: activitati educationale si extrascolare pentru copiii cu risc de abandon scolar, activitati de ludoterapie pentru copiii cu dizabilitati, construirea de locuri de joaca, facilitatea accesului la apa potabila prin construirea a trei fintini. S-a mai urmarit initierea unui centru de zi pentru copiii autisti, imbunatatirea infrastructurii caminului cultural, derularea de activitati culturale, organizarea de cursuri de dansuri si mestesuguri traditionale sau repararea unor mijloace de locomotie pentru persoanele cu dizabilitati si organizarea unor activitati de socializare pentru acestia.

Cazuri concrete, rezolvate in Dolj

Membrii Asociatiei „Allavida“ au intermediat relatia cu politia pentru un grup de 36 de romi, fara identitate, din cartierul Romanesti Craiova, pentru obtinerea cartilor de identitate. Membrii Fundatiei ANCAAR au deschis un centru de zi in care sa desfasoare activitati recuperatorii copiii autisti si pentru consilierea parintilor. In prezent, desfasoara activitati15 copii, care sint ajutati sa-si depaseasca problemele. Organizatia „Rudezis“ a reusit sa stopeze abandonul scolar din comuna Giurgita – Dolj. Au oferit ore suplimentare de pregatire copiilor care provin din familii sarace, cu posibilitati reduse de a-si sustine copiii la scoala. Asociatia de Dezvoltare Comunitara ProEduRroma Lipovu a reusit includerea copiiilor de romi intr-un program de pregatire suplimentara pentru invatarea limbii romane. In prezent, multi copii scolarizati sint premianti. Organizatia „Imi pasa de tine“ s-a adresat persoanelor cu dizabilitati din comuna Breasta, care, din lipsa mijloacelor locomotorii, nu puteau participa la viata comunitatii. Cadrele si carucioarele le-au fost reparate sau cumparate altele noi.

„Am lucrat cu 18 organizatii din zona Olteniei. Actiunile au inceput in luna martie anul trecut, finalizarea programului incheindu-se pe 29 iunie. Am incurajat organizatiile comunitare sa lucreze cu persoane marginalizate din comunitatile lor. Am avut initiative care s-au adresat copiilor, tinerilor, persoanelor cu handicap, somerilor, comunitatilor de romi, care au dezvoltat activitati diverse la nivel local. Au fost proiecte de infrastructura, proiecte scolare foarte variate. Ne bucuram ca oamenii s-au implicat si au invatat atit probleme legate de management de proiecte, dar si ce inseamna o initiativa comunitara. Marti am lansat pe piata 18 organizatii nonguvernamentale, grupuri ce pot deveni parteneri in procesul unei dezvoltari comunitare“, a spus Roxana Mirciu, coordonatoarea Programului de Dezvoltare a Organizatiilor Comunitare.

Beneficiarii acestui proiect au fost cele 18 organizatii participante la training, 200 de membri ai societatilor comunitare care s-au implicat in planificarea si implementarea activitatilor si 1.500 de beneficiari, tineri, copii, persoane cu dizabilitati, comunitati de romi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS