11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProductia de lapte a scazut in Dolj

Productia de lapte a scazut in Dolj

Industria laptelui intimpina obstacole din ce in ce mai mari, iar perspectiva integrarii in Uniunea Europeana da frisoane autoritatilor competente. Se consuma foarte putin lapte, sint putini procesatori, colectarea se face dezorganizat, iar calitatea laptelui lasa de dorit. Judetul Dolj, zona cu potential ridicat in aceasta privinta, este un exemplu in acest sens.

„Cantitatile de lapte livrate spre procesare sint foarte mici, de numai 265.000 de litri/luna, comparativ cu un potential de 4.800.000 de litri/luna“, spune Sanda Misu, consilier in cadrul Directiei pentru Agricultura Dolj. Producatorii de lapte sint slab dezvoltati, iar efectivele de animale sint dispersate. La aceasta situatie dificila contribuie indirect si procesatorii de lapte, prin pretul mic oferit la achizitie, de numai 6.000 de lei. „Cu acesti bani, taranul nu scoate banii nici pe furaje. Noi ii intelegem si pe procesatori ca nu pot oferi mai mult, pentru ca ar lucra degeaba, fara profit. Oricum, fata de pretul de15.000 lei/ litru, cit este pe piata, diferenta este mare“, a spus Sanda Misu.

Consumul mediu anual pe cap de locuitor in Dolj este de 190-200 de litri, fata de un minim necesar de 240 de litri pe an. „Din cauza secetei au fost putine furaje, la preturi mari, ca sa nu mai vorbim de faptul ca procesatorii platesc laptele cumparat dupa doua-trei luni de la achizitionare. Singurul suport al taranului este subventia de 1.500 de lei oferita de guvern pentru fiecare litru de lapte produs, dar e prea putin fata de ambitiile noastre europene“, declara Sanda.

Guvernul a incercat sa dezvolte cresterea de juninci acordind, prin HG 865/2003, subventii in valoare de 30 de milioane de lei pe cap de juninca, dar cu conditia ca ferma sa aiba minimum 20 de animale. „Initiativa nu a avut nici un succes, pentru ca 50% trebuia sa fie aport propriu al proprietarului. Am avut o singura solicitare, dar cred ca si aceasta este sortita esecului“, concluzioneaza Sanda Misu. In prezent, in Dolj sint 40.000 de juninci si cinci procesatori de lapte.

Intentii nobile, dar…

Potrivit unui ordin din ianuarie 2004 al ministrului agriculturii, se dorea reglementarea conditiilor de calitate si salubrizare a laptelui procesat, in vederea integrarii in Uniunea Europeana. In perioada martie 2004 – decembrie 2010, ar trebui sa se imbunatateasca indicele de calitate referitor la numarul de germeni din lapte.

Potrivit lui Sanda Misu, productia de lapte va scadea o data cu aderarea la UE. Prin acordurile semnate cu institutiile europene, Romaniei ii vor fi alocate cote individuale de productie, care nu pot fi depasite. „Eu cred ca in Romania nu se vor putea produce mai mult de 2.700.000 de tone de lapte pe an. Dar si acestea va trebui sa respecte standardele de calitate impuse de UE“, concluzioneaza Sanda.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS