Intr-un colt din cei zece metri patrati, cit a ramas din ceea ce odata a fost curtea familiei Covrig, din satul Rogojelu, Aurelia pusese pirostriile sa incalzeasca apa pentru spalat rufe. Batrina Janeta atita focul cu un bat si priveste dincolo, la muntele de carbune care a inghitit restul curtii. Trei gaini dau ocol pragului odaii in care odihnesc peste noapte cinci suflete, crezind ca dincolo de prag vor gasi pamint in care sa scurme. Pe fringhia agatata intre doi pomi uscati stau citeva rufe. Copiii desculti se joaca acum in praful de carbune. La vara, oricit de sarac ai fi, trebuie sa iei macar niste tirlici pentru talpitele copiilor, crapate si fripte de carbune.

Aurelia Covrig are trei copii si o mama batrina. Tatal copiilor n-a mai apucat sa-i fie sot cu acte in regula atunci cind trebuia. Acum ar fi prea tirziu pentru toata lumea si oricum n-ar mai avea nici cu ce si nici unde sa puna o masa ca pentru ziua in care fiecare fata se vede, in sfirsit, cu voalul pe cap. Cele trei gaini care umbla prin batatura sint pastrate pentru zile mai negre decit carbunele. Nu de nunta ii arde Aureliei cind vede ca in fiecare zi peste odaia si curtea ei se mai asterne un strat de praf de carbune.

„Ce sa facem? Stam aici cu carbunele asta peste noi. Curtea era pina sub depozitul de carbune al Termocentralei Rovinari. Pe noi, cei din satul asta, Rogojelu, ne-a batut Dumnezeu. Au venit cu carbunele peste casele si curtile noastre. Astia cu carbunele au stramutat atunci, prin ’70, oamenii peste care a ajuns muntele de carbune. I-au dat si fratelui meu casa, dar eu nu eram maritata si n-am putut trai cu cumnata. Am ramas aici, cu mama, care are 85 de ani. Am facut si copii, pe care i-am crescut tot aici, in carbune. Nu avem unde pleca. Nu avem cum sa mai murim pentru ca aici am murit demult“, a spus Aurelia, femeia fara virsta, careia cu greu i-ai putea ghici cei 42 de ani trecuti in buletin. A ramas sa traiasca linga depozitul de carbune al Termocentralei Rovinari, desi praful si zgomotul ar fi trebuit s-o sperie si sa plece. Daca ar fi avut unde!

Familia Aureliei, prea saraca sa-si faca o casa

Familia Aureliei Covrig a inceput sa mai dea din copii, fiind prea saraca sa-si mai incropeasca un adapost in alta parte. Pe Liliana, fetita de 11 ani, a dat-o in plasament, desi mergea cu vacile si minca pe apucate la niste vecini mai instariti, care aveau casa putin mai departe de depozitul de carbune.

„Am plecat de la aia, ca ma bateau, si am venit din nou acasa. Ingrijeam vacile si ajutam la tot ce era de facut prin gospodarie. Pentru asta imi dadeau de mincare, dar ma si bateau, asa ca am plecat. Acum ajut o invatatoare batrina din sat. Ea nu ma pune la munca, dar vreau eu sa o ajut“, a spus fetita de 11 ani, careia viata nu-i va rezerva decit o alta margine de depozit de carbune, unde si ea, la rindul ei, isi va incropi adapostul care-i va tine loc de casa. Ce a mai ramas din satul Rogojelu, dupa ce Termocentrala de la Rovinari s-a intins si s-a extins pe unde si cit a vrut, apartine de comuna Farcasesti, judetul Gorj. Faptul ca au ramas in mediul rural ar trebui sa fie un avantaj pentru oamenii de aici, care cu putin efort din partea edililor ar fi putut sa beneficieze de programe de finantare europene, de fonduri care in multe parti au ramas necheltuite. Rogojelu ramine un rest de sat in care oamenii spala strugurii inainte de a-i face vin, nu-si cumpara decit haine colorate pentru ca hainele albe devin cenusii si dorm cu frica pentru ca malul care separa carbunele de ei se poate oricind surupa.