In Noaptea de Inviere, bisericile din Dabuleni devin neincapatoare pentru credinciosi si pentru…cocosii albi. Traditia este deopotriva linistitoare pentru constiinta rudelor celor plecati in graba pe lumea cealalta, cit si indestulatoare pentru curtea preotului, care pastreaza toate zburatoarele cintatoare. Rudele celor morti „fara grijanie“ aduc la biserica in Noaptea de Inviere un cocos alb care dimineata, cind preotul imparte Lumina, ar trebui sa le vesteasca daca mortul a ajuns unde trebuie si a primit pomenile. In cazul in care cocosul ramine mut, localnicii revin anul urmator, cu un alt cocos alb la subrat, in speranta unui raspuns multumitor. Cocosii „guralivi“ care au cintat „de bine“ ramin in „patrimoniul“ preotului. Ultima parte a obiceiului nu dainuie decit de citiva ani, fie din cauza jenei omului caruia nu-i mai vine sa ceara oratania inapoi, dar si a preotului care nu da semne ca ar avea de gind sa le restituie.
Traditia cocosilor albi care vestesc despre mortii plecati fara lumina dainuie de cind lumea si pamintul la Dabuleni – Dolj. Batrinii nu isi mai aduc aminte an in care bisericile sa nu fie pline de cocosi albi in Noaptea de Inviere. Unii spun ca obiceiul s-a inveterat pe vremea razboiului, cind vaduvele de razboi cereau astfel un semn ca barbatii lor au ajuns in lumea celor drepti si primesc pomana.
Daca la ivitul zorilor si sfirsitul slujbei, cind preotul incepe sa imparta Lumina, cocosul nu a cintat, nu este totul pierdut. Poate ca mortul era plecat prin vecini sau n-a avut chef sa vorbeasca. Si atunci rudele trebuie sa revina anul urmator cu un cocos alb care sa le „cucurigeasca“ adevarul. Traditia spune ca practica trebuie repetata trei ani consecutiv. Daca nici in al treilea an cocosul nu scoate nici un sunet, este clar ca mortul este „suparat pamint“ si n-a primit nici luminarile aprinse, nici pomenile.
„La terminarea slujbei, pasarile sint luate de preot in numar de zeci, sute de bucati. Oare unde le-o fi cultura, civilizatia? Cine i-a invatat sa practice astfel de obiceiuri?“, se minuneaza Ilie Georgescu, un craiovean care anul trecut a petrecut Noaptea de Inviere la Dabuleni si a fost surprins neplacut de „vacarmul din bisericile din centrul Dabuleniului“.
Stefan Dinu, din Dabuleni, spune ca traditia nu prevede ca zburatoarele care au cintat sa ramina la biserica. Dar e de preferat sa te ai bine cu popa din sat: „Pe vremea mea, iti luai cocosul acasa, fie ca a cintat, fie ca nu. Acum, din nefericire, ii ia popa“.
„Astfel de practici sint foarte departe de credinta crestin-ortodoxa“
Aflind de obiceiul locuitorilor din Dabuleni din Noaptea de Inviere, reprezentantii Arhiepiscopiei Craiovei au luat atitudine, indemnind credinciosii sa urmeze invatamintele Bibliei si nu obiceiurile care nu au nimic de-a face cu practicile bisericesti si cu credinta.
„Este o traditie a comunitatii din Dabuleni de care Arhiepiscopia noastra nu a avut cunostinta pina acum. Din punctul nostru de vedere, aceasta practica nu are nici o legatura cu sfintele canoane ale bisericii, iar in ceea ce priveste sufletele dupa moarte, doar Dumnezeu va hotari locul lor atunci cind Iisus Hristos Judecatorul va veni la sfirsitul veacurilor, la Invierea cea de Obste. In contextul sfintelor canoane si a simbolului de credinta, adica a Crezului, astfel de practici sint foarte departe de credinta crestin-ortodoxa. Cu Dumnezeu omul comunica doar prin sfintele taine ale bisericii, prin rugaciune, prin post si faptele bune. Indemnam deci credinciosii sa caute sa paraseasca falsele traditii, iar in Saptamina Mare sa mearga la denii, sa se spovedeasca si sa se impartaseasca, nu sa se lase amagiti de cintatul cocosului in biserica. Si cind sint pusi in fata unor astfel de obiceiuri, sa se convinga singuri de valoare lor, cautindu-le confirmarea sau infirmarea in invatatura de credinta a Bisericii si in Sfinta Scriptura“, a spus Marcel Radut Seliste, coordonator al Centrului Misionar Mass – Media LOGOS al Arhiepiscopiei Craiovei.
Este greu de crezut ca dabulenenii vor renunta foarte usor la obiceiul cocosilor albi. Traditia dainuie de prea mult timp, iar nevoia de a se linisti la gindul ca cei dragi au ajuns in lumea celor drepti este pina la urma omeneasca si de inteles. Singurii care sint in masura sa puna capat acestor practici si sa modeleze practicile enoriasilor dupa cuvintul Scripturii sint preotii din comuna. Care, atunci cind simt ca oamenii se indeparteaza de la cuvintul biblic, nu ar trebui sa ramina muti precum cocosii albi fara vesti bune.
