10.1 C
Craiova
sâmbătă, 17 mai, 2025
Știri de ultima orăActualitateAnul 2003 de la Nasterea lui Hristos a fost un timp de stradanie misionara in cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei

Anul 2003 de la Nasterea lui Hristos a fost un timp de stradanie misionara in cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei

Lucrarile Adunarii Eparhiale a Arhiepiscopiei Craiovei s-au desfasurat pe 21 februarie.

In cadrul lucrarilor s-au prezentat, analizat si au fost aprobate rapoartele de activitate pentru anul 2003, ale celor patru sectoare eparhiale: Sectorul Social Misionar, Administrativ Bisericesc, Cultural Bisericesc si Economic.

In cuvintul sau, Inalt Prea Sfintia Sa Teofan, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, a subliniat ca „anul 2003 de la Nasterea lui Hristos a fost un timp de stradanie misionara in cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei, arhiereii, preotii, diaconii, monahii, monahiile si credinciosii ostenindu-se, dupa puterea fiecaruia, sa-i slujeasca lui Dumnezeu, Tatal, Fiul si Duhul Sfint.

Slujirea lui Dumnezeu si a Bisericii Sale s-a fundamentat pe jertfa liturgica, insotita de misiunea de propovaduire a Sfintei Evanghelii, ambele necesitind o coordonare administrativa corespunzatoare“.

Activitatea Arhiepiscopiei Craiovei in anul 2003 se poate exprima sintetic astfel:

Domeniul Administrativ Bisericesc:

– 9 protoierii, 833 de parohii si 299 de filii, unde slujesc 853 de preoti, 318 cintareti bisericesti si 161 de paracliseri.

– 25 de asezaminte monahale, in care vietuiesc 91 de calugari, 256 de calugarite.

– slujbe arhieresti (cu participarea ierarhilor Arhiepiscopiei Craiovei) in 530 de parohii din cuprinsul celor trei judete Dolj, Gorj, Mehedinti.

– punerea pietrei de temelie la zece biserici, sfintirea a zece noi biserici si resfintirea altor 25.

– acordarea de ranguri bisericesti pentru merite deosebite in activitatea pastoral-misionara unui numar de 34 de preoti, precum si acordarea Crucii Patriarhale unui numar de zece clerici si 14 mireni.

Domeniul Cultural Bisericesc:

– tiparirea a 12 carti, intr-un tiraj de 3.600 de exemplare.

– editarea altor tiparituri necesare misiunii Bisericii: pastorale – 2.400 de exemplare, Calendare Crestin – Ortodoxe – 295.000 de exemplare, ilustrate si carti postale cu sfinti – 35.000 de exemplare.

– 751 de studenti la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Craiova.

– 183 de absolventi licentiati in Teologie ai Facultatii de Teologie Ortodoxa din Craiova, promotia 2003.

– 175 de elevi la Seminarului Teologic Liceal „Sf. Grigorie Teologul“ din Craiova.

– 47 de absolventi ai Seminarului Teologic Liceal „Sf. Grigorie Teologul“ din Craiova, promotia 2003.

– 856 de profesori de religie in cele trei judete ale Arhiepiscopiei.

– 13 colectii muzeale, cinci expozitii de arta crestina si cinci sedii de conservare a obiectelor de patrimoniu.

– Biblioteca Eparhiala „Nestor Vornicescu“ cu un fond de carte de peste 30.000 de volume.

– Centrul Misionar Mass-Media cu: 295 de stiri si 34 de comunicate de presa, 26 de ore de emisiune „Lumina din Lumina“, sase filme documentare realizate in productie proprie.

– Festivalul-concurs „Glas de inger“ cu participarea a peste 100 de grupuri de elevi (peste 850 de elevi implicati din cele trei judete ale Arhiepiscopiei).

Domeniul Social Misionar:

– proiecte sociale in valoare de 13.773.341.031 de lei, derulate de Arhiepiscopia Craiovei prin Biroul de Asistenta Sociala, prin Asociatia „Vasiliada“ si prin Fundatia „Cuvintul care zideste“ – ONG patronate de Arhiepiscopia Craiovei

– beneficiari ai proiectelor sociale: 6.777 de copii aflati in dificultate, 1.569 de persoane virstnice si 7.655 de familii sarace.

– 107 comitete filantropice infiintate in parohiile din Eparhie.

– 30 de proiecte sociale in derulare.

– 13 paraclise in spitalele din cuprinsul Eparhiei.

– patru paraclise in penitenciarele din judetele Eparhiei.

– peste 500 de tineri participanti la Prima Intrunire a Tinerilor Crestin – Ortodocsi din Oltenia, organizata in septembrie la Manastirea Jitianu.

Domeniul Economic:

– finantarea cu suma de 64.443.000.000 de lei a urmatoarelor lucrari: continuarea construirii a 70 de biserici, restaurarea a 27 de biserici si pictarea a zece biserici si reparatii la cele 25 de manastiri.

– realizarea a 1.844 de icoane pe lemn si a 3.050 de icoane plastifiate la Atelierul de icoane al Arhiepiscopiei.

– comercializarea de carti si obiecte bisericesti (sase magazine si un depozit central), in valoare de 6.576.378.790 de lei.

In cadrul acelorasi lucrari, Adunarea Eparhiala a aprobat si masurile propuse pentru anul 2004 in domeniile de activitate ale Arhiepiscopiei Craiovei.

Prezentam in sinteza cele mai importante dintre masurile aprobate:

– construirea unei biserici pentru persoanele cu deficiente de auz;

– dezvoltarea unei retele de cabinete medicale-sociale in judetele Dolj si Gorj prin: inceperea activitatii Cabinetului medical „Vasiliada“ din Tirgu Jiu si infiintarea unui cabinet medical-social in Craiova;

– infiintarea unui centru de reintegrare socio-profesionala pentru tinerii cu dizabilitati, interventie sociala in cadrul Penitenciarului de Maxima Siguranta din Craiova (in parteneriat cu aceasta institutie);

– infiintarea unui centru social pentru copiii romi din zona Bucovat (in parteneriat cu Scoala nr.13);

– prevenirea delicventei juvenile si a victimizarii minorilor (in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean Dolj);

– infiintarea unui centru de reabilitare pentru minorii delincventi (in parteneriat cu Penitenciarul pentru Minori si Tineri – PMT din Craiova);

– continuarea proiectului „Sprijin pentru viitor“, de acordare a unor burse pentru elevii si studentii saraci cu rezultate bune la invatatura;

– continuarea proiectului „Instruirea preoteselor din mediul rural pentru rezolvarea problemelor sociale“;

– continuarea programului de interventie asupra minorilor si tinerilor detinuti in PMT Craiova;

– implementarea proiectului Asezamint rezidential de reabilitare si recuperare socio-medicala a persoanelor de virsta a II-a din Filiasi;

– infiintarea retelei de tineri voluntari ai Centrului Eparhial.

– infiintarea de noi parohii in Arhiepiscopia Craiovei;

– delimitarea noilor protoierii Bechet si Tirgu Jiu II, care vor cuprinde intre 50-70 de parohii, cu 60-70 de preoti.

– realizarea planului editorial 2004 al Editurii „Mitropolia Olteniei“: Catehism, Carte de rugaciuni, Ceaslov, Liturghier – doua variante, Prohodul Mintuitorului, Psaltirea, Proloage – vol I, Merinde pentru suflet – autor Firmilian Mitropolitul Olteniei, Puterea unui copil, autor IPS Nifon Criveanu (reeditare), Ce trebuie sa stie mirii? – autor Episcop Policarp Morusca (reeditare), Cum se cuvine sa stea crestinul in biserica la Sfinta Liturghie – autor PF Nicodim Munteanu (reeditare), Tineri biruitori – autor pr. Gheorghe Paschia (reeditare), Crestinii ortodocsi – autor Michel Goritcheva (traducere), Pastorala de Pasti 2004, Pastorala de Craciun 2004, Calendar de perete 2005, Calendar agenda 2005, Curcubeu peste veac, fabule – autor Vasile Militaru (reeditare);

– Extinderea activitatii Centrului de Studii de Teologie Aplicata in sensul dezvoltarii unei comunitati locale si regionale a oamenilor de stiinta crestini.

– infiintarea de noi magazine de carti si obiecte bisericesti: in municipiul Craiova-cartier Craiovita Noua, in municipiul Tirgu Jiu – complexul comercial „Rodna“, construirea unei cladiri cu destinatia amintita, in zona centrala a municipiului Craiova;

– dezvoltarea si modernizarea Tipografiei Eparhiale, prin achizitionarea de utilaje si echipamente la standardele moderne;

– dezvoltarea activitatii Centrului de Pelerinaje „Sfintul Nicodim“ din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS