„Mami, da-mi si mie zacar!“
Se opintea sa deschida capacul bor?canului cu zahar pe care abia putea sa il cuprinda in palme. Scincea incet, fara sa strige insa dupa ajutor. Pe pat, maica-sa statea aplecata deasupra tincului care tragea lacom din pieptul dezgolit. Mirela, sora-sa, nu parea nici ea sa-l bage in seama. Roti cu furie borcanul, care ceda in cele din urma, risipindu-si un sfert din continut pe masuta scunda. Ochii copilului sclipira si degetele unei miini se afundara nerabdatoare in gramada alba. Cealalta tinea strins borcanul, ca pe un trofeu. Suparat ca micile cristale ii alunecau printre degete, Stefanita duse marginea borcanului la gura si isi lipi pe buzele umede o coronita de zahar. Se umpluse pe degete, pe nas, pe barbie, pe obraji…Era fericit.
„Mami, da-mi si mie zacar!“, scinci fetita care statuse pina atunci cu miinile in poala, fara sa schiteze nici un gest. Ileana indeparta pruncul de la piept si se incheie la bluza. Desclesta cu greu degetele baiatului de pe borcan si isi deserta in palma un fir subtire de zahar. Mirela isi afunda fata in palma maica-sii, mestecind rar, sa simta gustul.
„Asta au mincat toata ziua. Fidea fiarta in apa, si zahar“. Cuvintele femeii se poticnira, intretaiate de un oftat lung. Nu mai trebuia sa vorbeasca. Lucrurile din jurul ei graiau de la sine: peretii din pamint, uzi din cauza ploii, patul cu lemnul putred, acoperit cu o patura soioasa, oglinda matuita de apa scursa pe pereti, ceaunul spart, cu resturi de fidea fiarta in apa… Si tristetea din ochii copiilor. La numai cinci ani, Mirela isi privea cu mila fratiorul indepartat de la pieptul mamei. „Ii e inca foame, mami. Si e ud“.
O saptamina ploioasa sub cerul liber
Ileana si Gheorghe Mischie, din comuna Cerat, au fost alungati din casa parinteasca acum doua saptamini. Nu se mai intelegeau cu cei batrini. Saracia era prea apasatoare ca s-o mai si imparta. „Ne-au aruncat in strada, doar cu ce aveam pe noi. Bucata asta de pamint am luat-o cu trei milioane- banii nostri de la oi. Ca barbatu-meu a lucrat cioban. O saptamina am stat sub cerul liber. Facusem numai acoperisul din saci, proptiti in lemne. Da’ a plouat, de ziceai ca se rupe cerul! Si noi, cu copiii, asezati mai la mijloc, sa nu ne ajunga apa, inghesuiti unii in altii. Dup-aia, in patru zile am ridicat camaruta asta din lantuiala. E frig si acum, ca nu s-a uscat inca pamintul din pereti si e ger afara, mai ales noaptea, si n-avem unde si cu ce sa facem focul. Dar macar e adapost“.
Femeia isi sterse nasul cu mineca bluzei. Nu plingea. Nici nu mai avea lacrimi. Numai obrajii si fruntea i se incretisera de durere.
„Ce facem de Paste!? Pai…nimic. Nimic, nimic, nimic. Nu avem bani, nu avem nimic. Absolut nimic!“ Murmura pret de citeva minute cuvintul, cu ochii in gol, leganind in nestire pruncul ce incepuse sa plinga. Tacu. Lua borcanul si aduna incet zaharul risipit de copii pe masa. Mai trebuie sa manince si miine…
Tata tebecist, mama munceste pe haine vechi
Terminasera de mult curatenia: ea, cu mama si cu cele sase surori mai mari. Acum, fiecare isi vedea de treaba ei, pina s-or apuca de pregatit bucatele pentru Pasti. Trebuia sa mai astepte putin, sa faca rost de bani, ca nici oua de vopsit nu au. Si de cerut nu cer de pomana, de-ar muri de foame. Bine ca au iedul ala, de la tanti Florica, de asta-iarna. S-a facut acum tocmai bun de taiat de Pasti, sa se sature toti 11 ai lui Stelica Floarea din Cerat.
Fetita in papuci rosii statea aplecata deasupra lucrului, fara sa se clinteasca. Avea treaba multa, nu vreme de stat. „Fac mincare “, zise, fara sa-si ridice ochii de la cutia de conserva in care mesteca virtos, cu un bat, pamintul. Parul, negru-taciune, ii atirna rebel pe linga obrajii infierbintati de efort. Din cind in cind, si-l dadea pe spate cu dosul palmei, sa nu-l murdareasca. Apoi se apuca iar de lucru, mai grabnic si mai cu spor decit inainte.
„Pai vine Pastele, trebuie sa facem pregatiri. O ajut pe mama… Ea nu e acasa… Si mai sint doar citeva zile“ .
Niculina mai mesteca de doua ori cu batul, apoi turna niste apa din cutia de Finetti. Arunca doua trei pietricele de piper, niste foi de dafin, mesteca din nou si lasa sa fiarba.
„Taicu’ e bolnav, ca e batrin. Acu’ e la el in camera. Iar mami pleca sa ia alocatiile ca sa cumparam ce trebuie“, spuse Niculina, preocupata. Se odihni o clipa, oftind din greu. Apoi lua pe rind „vasele“ pentru mincare si le sterse cu grija cu o mineca de pijama – farfuriile-capace de borcane, cestile-dopuri de Coca Cola si o masa dintr-o ladita de rosii.
„Merg pe sapte ani“, incepu sa turuie deodata, „adica am sase ani acum. Mai am o sora mai mica, de patru ani. Iuli e cea mai mare si e maritata, si Mari are paispe ani. Acum e la scoala, tre’ sa vina. Si mai am trei surori. Si Nicu. El pleca la Birca, la gagica lui. O veni deseara, ca asa face, dupa serviciu nu mai da pe-acasa pina noaptea. Cica o iubeste…“ Niculina chicoti subtire, si-si ascunse ochii dupa brat.
„Da’ mama nu-i zice nimic, ca doar el aduce bani in casa. Lucreaza la dogarie, are salariul de doua milioane cinci sute. E bine, zice mama, ca nu prea se cistiga mult in ziua de astazi. Sint timpuri grele, deh…“
Mincarea fiersese. Niculina o dadu la o parte de pe foc si toca deasupra niste verdeata, de gust.
„Ca, daca n-ar fi serviciul lu’ Nicu, nu stiu ce ne-am face. Si tocmai bine, ca azi ia banii. Asa ca o sa avem ce pune pe masa duminica“.
Fetita se intrerupse din vorba. Auzise pasi. „E taicu. Saracu’, i s-o fi urit in casa singur…“
Batrinul, firav si galbejit, isi tiri picioarele pina in spatele Niculinei. Acolo se opri. Isi duse mina la caciula de oaie roasa si o aseza mai bine pe cap. Apoi statu.
„Da-mi si mie o buca’ de piine… “
„Mari mai cistiga si ea cite ceva. Lucreaza la femeie, pe haine si pe bani. Mai imi da si mie vreo rochita care nu-i vine. Ailalti sint mici, n-au inceput munca. O sa trebuiasca sa ne ducem si noi, ce sa facem? N-avem nici gaina, nici oua in curte. Iar iedul pe care o sa-l taiem de Pasti il crestem de asta-iarna. Mama munceste pe unde poate, prin sat. Tata e tebecist, iar taicu’…“
Fetita se ridica.
„Stai, taicule, ca ma duc in casa sa caut piine…“, zise si o zbughi inauntru. Dupa citeva clipe se intoarse cu o copila balaie de mina.
„Ionela“, o dadu Niculina inainte pe fetita, cu mindrie. „Cea mai mica si cea mai frumoasa. Era in pat la nenea, se juca… Si piine nu gasii, taicule. Cre’ c-a ascuns-o mama, cautai peste tot. Da’ mai rezista si matale, ca trebuie sa vina. Si punem masa toti….“
Niculina se aseza inapoi la „bucatarie“. Mai deretica un pic. Ii placea sa fie ordine, asa cum a vazut la mama. Si treaba e treaba dupa ce faci curat, asa o invatase.
„Cu papusa o sa ma joc si eu, da’ de Pasti… cind o sa-mi pun si rochita de la tanti Florica…“, zimbi Niculina. „Pina atunci mai am niste treaba…“
