Fara sa stie de strategia Ministerului Agriculturii care desemneaza ca obiectiv prioritar pentru urmatorii zece ani cultura de cinepa, in ultimul timp, Ministerul de Interne s-a pus pe confiscat bruma de cinepa cultivata anul acesta in toata tara doar pe 1.000 ha. Crezind ca au fost prinsi cultivatorii cinepii din care se extrage canabisul, drog bine cunoscut in lumea consumatorilor, oamenii in uniforme secera, de cele mai multe ori, cinepa salbatica. Pentru a evita pe viitor astfel de confuzii cauzate si de faptul ca tinerii politisti nu au avut ocazia sa vada o cultura de cinepa, ministerul de resort a cuprins in strategia de dezvoltare pe termen mediu si lung cultura de cinepa ca obiectiv prioritar.
Se subventioneaza cinepa indigena
Romania, dupa al II-lea Razboi mondial, ocupa locul doi in Europa in ceea ce priveste suprafetele cultivate cu cinepa pentru fibra. Traditia s-a mentinut chiar si in perioada comunista, dar s-a stins orice urma dupa 1990. Inainte de disparitia acestei culturi, de fapt au fost desfiintate, prin distrugere sau instrainare, topitoriile si intregul lant al industriei textile care se ocupa cu prelucrarea acestor plante pina la produsul finit.
Cea mai mare topitorie si fabrica de prelucrare din zona era la Strehaia, in judetul Mehedinti, dar in prezent, din aceasta nu au mai ramas decit peretii. Pentru anul viitor, ministerul si-a propus ca suprafata cultivata cu cinepa sa creasca pina la 5.500 ha, urmind ca in 2010, suprafata sa ajunga la 25.000 ha.
In judetul Dolj, de ani de zile, nu se mai cultiva nici macar un ar de cinepa, doar cea salbatica crescind intimplator. Pentru cultivatorii de anul acesta, guvernul a acordat o reducere de 50% la pretul de cumparare al semintelor certificate din soiul Secuieni si Lovrin 110. Producatorii agricoli au primit 333.000 de lei pe tona de tulpini, in conditiile in care au incheiat contracte de valorificare a productiei prin topitorii. Acelasi mod de subventie este prevazut si pentru anul 2003.
Toate bune si frumoase, numai ca ministerul care a elaborat strategia nu incurajeaza cu nimic cultivarea acestei plante in judetele din care a disparut. Atita timp cit guvernul nu repune in functiune macar vechile topitorii, pentru ca producatorii sa-si poata vinde marfa si sa nu apeleze la metoda arhaica de a topi tulpinile de cinepa in tot felul de balti, taranii din Dolj care vor sa reexperimenteze cultura „vor baga“ cinepa tot in balta de la Urzicuta. Si asta, daca anul viitor balta va avea apa!
Directia de Sanatate Publica emite autorizatii de cultivare a cinepii
Aceia care vor sa cultive cinepa pentru saminta sau fibra trebuie sa stie ca nu mai pot cultiva de capul lor, ci trebuie sa aiba autorizatie care sa le dea dreptul sa faca acest lucru.
Cinepa se afla pe lista produselor aflate sub controlul national, lista administrata prin efectele Legii 143/2002 si a regulamentului de aplicare a ei. Taranul care vrea sa cultive cinepa pentru tulpini trebuie sa mearga la Directia de Sanatate Publica si sa solicite autorizatia. Institutia cu pricina va emite documentul numai daca taranul face dovada ca are productia ipotetica contractata cu o topitorie.
Dupa ce a emis autorizatia, Directia de Sanatate Publica va informa Ministerul de Interne despre existenta suprafetei cultivate cu cinepa. Astfel, politistii nu vor mai fi nevoiti sa secere cinepa salbatica sau pe cea autorizata, mai ales ca infintarea unui hectar de cinepa din saminta indigena costa 13 milioane de lei, iar continutul de substanta din care se poate extrage drogul este sub 0,3%, limita prevazuta de lege.