„Ti-a iesit cosaru’-n drum… griji, nevoi, necaz, durere se vor duce ca un fum“

Plin de funingine, subtirel la trup ca sa incapa in „locul de munca“ si cu peria zbirla incolacita prieteneste in jurul umarului, cosarul a devenit de mult timp incoace o prezenta bizara pe strazile strajuite, in cea mai mare parte, de blocuri. O data cu aparitia monstrilor cu multe etaje si cu demolarea caselor, micul cosar s-a transformat incet-incet in slujbas decorativ, intr-o notiune perimata care te mai duce cu gindul numai la martisoarele aducatoare de noroc, asezate in aceeasi cutie cu trifoiul si potcoava.

Marius Constantin, din Craiova, este un supravietuitor. Din pacate, doar in ceea ce priveste meseria, pentru ca, atita timp cit traieste numai din curatat cosuri, este departe de a fi un ales al sortii. Dar de meserie tot nu se lasa, ca doar asta ii e indeletnicirea de cind se stie si e greu sa mai „schimbi macazul“ la 50 de ani. Tuciurit parte de natura, parte de funingine, cu hainele ponosite si fata „sifonata“ nitel de accidentele de munca, Marius spune ca nici nu s-ar pricepe sa faca altceva mai bine, chiar daca e riscant, si nici nu se mai gaseste de lucru: „La noi in familie e traditie din tata in fiu sa fii cosar. Tata m-a invatat meseria. Dar nici nu stie lumea cit poate fi de periculos. De plecat stii cum pleci, dar nu stii cum te intorci sau daca te mai intorci! Totul, pentru un ban chinuit. Uitati-va la mine: nasul il am rupt, ochiul era sa nu-l mai am deloc si toata ziua stau cu funingine in ochi“.

Reteta de fabricat perii. Aviz cosarilor!

Mai toate cosurile din Craiova, cele care au mai ramas, le stie Marius! El si colegii lui, noua la numar, poate singurii cosari ramasi in Craiova, cunosc toate casele care au nevoie sa fie „periate“. Asemanatori unor Mosi Craciuni poate mai smoliti la fata de fum si fara costumatia adecvata, ce-i drept, cosarii se strecoara in hornuri legati cu fringhii si purtind centuri de siguranta. Pentru 50.000 de lei, plus un bacsis subtire, ei debaraseaza cosurile de toata mizeria care impiedica fumul sobelor sa razbeasca afara. Ajutoare de nadejde le sint periile speciale, facute tot de ei, din maturi. „Nu stiu cum sa va explic exact: tai matura, bagi paiele in apa sa se inmoaie si dupa aia le rasucesti pe sirma asta, pe care o lasi mai lunga. Bagi in menghina si rasucesti pina se face cum trebuie si… gata! O folosesti pina se toceste si dup-aia faci alta!“, explica Marius.

Barbatul recunoaste ca una dintre bucuriile meseriei este ca oamenii se lumineaza la fata si zimbesc cind le iese in cale, ba chiar il opresc pe strada si ii cer paie din maturica aducatoare de noroc. Cine se simte larg la punga ii mai da si lui cinci, sapte mii de lei, dupa cum il lasa inima. Cine nu, noroc si numai bine!

Vaduv si cu doi copii, Marius Constantin este cosar la acelasi patron de 15 ani. De multumit, este multumit, dar banii tot nu ii ajung. Asa ca ii mai potriveste din descarcat masini cu marfa si alte treburi marunte facute patronilor din piata, in afara orelor de „cosarit“. „E greu sa traiesti in ziua de azi, dar parca nici in alte vremuri nu era altfel. Daca muncesti, maninci! Daca nu, de unde?“, concluzioneaza, trist, dar resemnat, Marius.