Conditiile pe care le ofera comerciantii lasa mult de dorit si, in ciuda amenzilor aplicate de inspectorii de la Protectia Consumatorului Mehedinti, lucrurile nu s-au schimbat in bine. Evidenta produselor de origine animala intrate si comercializate zilnic in piata este rareori tinuta, in majoritatea timpului administratorii fiind greu de gasit prin apropierea pietelor. Nici numerotarea meselor nu este corecta si nici vizibila, iar comerciantii si producatorii nu au afisate datele de identificare.
„Nimeni nu ne-a spus ca trebuie sa avem date de identificare. Nu vine decit o doamna, care ne ia banii si ne intreaba citi saci de ardei, de ceapa, de cartofi avem la vinzare. In rest, nimeni nu se intereseaza de piata. Astazi, abia am gasit locul asta gol, ca au umplut altii toate mesele. Sint toti minjiti. Daca facem reclamatie, ne spun sa ne vedem de treaba noastra“, a spus Viorica N., de 54 de ani, producator agricol din Salcia – Mehedinti, venita in Piata Mircea cu ardei gras si cartofi.
Raziile in pietele severinene sint tot mai rare
In Piata Mircea, comercializarea produselor se face pe beton sau pe mese improvizate, in timp ce unele mese sint transformate in mici depozite de catre bisnitarii transformati, peste noapte, in agricultori cu acte in regula. Intermediarii preiau produsele de la agricultori si le revind cu alt pret. Documentele de provenienta a produselor nu sint verificate zilnic, iar politistii nu au mai efectuat razii in pietele severinene de o buna perioada de timp, ceea ce le-a dat curaj speculantilor.
„Cind nu mai e loc pe mese, mai vin cei de la administratie si ne spun sa mergem si in celelalte piete ale municipiului, in Crihala sau la MEVA. Pai, daca acolo nu merge vinzarea, de ce sa fim obligati sa mergem noi acolo si altii, care dau spaga, sa stea si sa vinda aici?“, a spus Lucian Cimpoieru, de 39 de ani, din Girla Mare, care avea la vinzare ardei si rosii.
„Nu mai poti avea incredere in nici un produs…“
In cea mai mare piata din Drobeta Turnu Severin nu exista o sectorizare clara, astfel ca fructele, brinza si laptele ajung sa fie comercializate, adesea, printre garoafe sau trandafiri. Si in Pietele MEVA si Crihala, situatia este similara. O alta problema majora o constituie modul de depozitare a produselor.
„Am luat lapte si mi s-a stricat acasa, cind am incercat sa-l fierb. Ori din cauza caldurii, ori pentru ca l-au diluat cu apa. Nu mai poti avea incredere in nici un produs. Nimic nu mai e natural si nimeni nu vine sa controleze ce se intimpla in piata. Dai o gramada de bani si nu te alegi cu nimic bun. Consumatorul nu este protejat deloc“, a spus Rodica Pavelescu, de 32 de ani, din Drobeta Turnu Severin.
In ceea ce priveste comercializarea produselor de origine animala, inspectorii de la Protectia Consumatorului si cei de la Directia Sanitar-Veterinara Mehedinti au constatat, de nenumarate ori, ca vitrinele frigorifice nu corespund pastrarii produselor, in conditii de temperatura de 4-6 grade. In plus, in vitrine se expun atit produse din carne, cit si lactate. Amenzile aplicate nu au dus insa la remedierea situatiei.