26.5 C
Craiova
luni, 17 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoua firme sint interesate de construirea unui depozit de deseuri la Odorheiu-Secuiesc

Doua firme sint interesate de construirea unui depozit de deseuri la Odorheiu-Secuiesc

O companie ungara si una spaniola sint interesate sa se implice in construirea, la Odorheiu-Secuiesc, a unui depozit de deseuri menajere, proiectul fiind evaluat la circa trei milioane de dolari, a spus Arpad Orban, seful cabinetului primarului din Odorheiu-Secuiesc.

„Ideea construirii unui depozit de deseuri menajere a aparut in urma cu cinci ani. Pentru realizarea acestuia, guvernul danez ar putea sa participe cu o finantare de 1,5 milioane de dolari, reprezentind jumatate din valoarea investitiei“, a precizat reprezentantul primariei.

Compania ungara Zala Depo Kft, specializata in operarea de depozite de deseuri menajere, este unul dintre potentialii investitori, insa, potrivit lui Arpad Orban, la concurenta vine oferta unei firme spaniole, al carei nume nu a fost mentionat. „Pina acum nu a fost luata o decizie, dar lucrurile se vor clarifica in cursul lunii octombrie“, a mai spus Orban.

Detinuta de municipalitatea din Zalaegerszeg, o localitate din vestul Ungariei, Zala Depo Kft are deja experienta in domeniu si ar dori sa participe si la proiectul din Romania. Potrivit publicatiei Budapest Business Journal, in functie de obtinerea finantarii europene, constructia depozitului ar putea incepe in acest an, finalizarea lucrarilor fiind estimata pentru 2003.

Pentru realizarea acestui proiect au fost finalizate studiile de prefezabilitate si cel de fezabilitate. Potrivit indicatorilor tehnici ai obiectivului, suprafata de teren necesara amplasarii depozitului este de trei hectare, iar capacitatea de depozitare se va ridica, intr-o prima etapa, la 329.000 de metri cubi de deseuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS