Problema agricola romaneasca in viziune europeana

Raportul de tara 2002 pentru Romania a fost realizat de Clemens Fuchs si se bazeaza pe informatiile existente in mai 2002, in principal provenite de la EUROSTAT (oficiul statistic al UE), dar si folosind date de la FAOSTAT si de la institutele nationale de statistica, participind si Reteaua de experti independenti din tarile Europei Centrale si de Est, organizata in urma cu doi ani de Comisia Europeana. In mod deosebit, trei au fost expertii care au contribuit la elaborarea acestui raport: Graham E. Dalton, Crina Sinziana Turtoi si Maria Magdalena Vincze.

Asa cum este normal, raportul incepe prin reluarea pachetului de date viguros-optimiste usor de regasit, ca atare, in orice document difuzat in strainatate de Guvernul Romaniei:

„In 2001, economia romaneasca a atins un nivel de crestere a Produsului National Brut (PNB) de 5,3% si este de asteptat sa se ajunga la un nivel de crestere intre 4,2% si 4,9% pentru urmatorii doi ani. Implementarea politicii economice a guvernului ar putea sa stabilizeze cresterea PNB si sa conduca la reduceri semnificative ale procentului de inflatie, in paralel cu stabilizarea deficitului curent. Iata de ce inflatia ar putea sa scada de la nivelul de 45,7% din 2000 la 18,1% in 2003. In anul 2000, rata somajului a fost de 7,1% Se prevede o scadere in 2003 pina in jur de 6,7%. Pe de o parte va exista o tendinta de crestere din cauza concedierilor provocate de asteptata accelerare a reformelor structurale. Pe de alta parte, micsorarea numarului populatiei si o scadere in procentul relativ mare de persoane active vor reduce oferta de forte de munca. In final, este de asteptat ca cresterea economica sa sustina cererea de munca. In 2000, deficitul comercial al Romaniei a reprezentat 4,6% din PNB si este de asteptat sa creasca la 7,5% in 2002. Exporturile au crescut puternic in 2000, au ramas puternice in prima parte a anului 2001, dar au scazut dramatic la finele lui 2001, revigorarea lor fiind de asteptat doar incepind cu 2003“.

Dar, dupa aceasta plecaciune diplomatica necesara, vine un torent de aprecieri, date, statistici, care arata unde se afla in general economia si in special agricultura Romaniei acum, mereu prin comparatie cu celelalte state candidate si cu cele din UE.

La nivel general, stam prost. Produsul National Brut pe cap de locuitor reprezinta o valoare echivalenta cu 68,2% in raport cu grupul tarilor candidate si de doar 26,7% fata de media din UE. In comparatie cu celelalte tari candidate, Romania este pe penultimul loc, dupa Letonia si Lituania, dar cu putin inaintea Bulgariei.

„Venitul consumatorului din Romania reprezinta doar 26,7% din valoarea medie la nivelul UE, plasind tara pe penultimul loc din grupul tarilor din Europa Centrala si de Est. O parte relativ mare a venitului este cheltuita pe mincare, investitiile pentru acest capitol reprezentind aproximativ 58% din totalul cheltuielilor, cifra fiind de aproximativ 3,3 ori mai mare decit media pe UE (17,4)“. Sa mai adaugam faptul ca media la nivelul tarilor candidate este de 39,1%. Desigur, raportul statistic da o imagine ingrijora- toare, dar foarte grav ni se pare ca analiza puterii de consum este facuta la nivelul anului 1998, iar situatia de acum, dupa cum bine stim, a evoluat in chip dramatic.

Iata de ce chiar autorii studiului tin sa precizeze ca, intrucit „ultimul recensamint general a fost facut in 1948 si urmatorul doar in 2002, cifrele prezentate…trebuie sa fie interpretate cu mare grija“.

Aceasta ca preambul la analiza situatiei din agricultura. Aici aflam, in primul rind, ca, in conditiile in care forta de munca din agricultura reprezinta 42,8% din totalul fortei de munca ocupate din Romania, contributia agriculturii la Produsul National Brut a fost de doar 11,4%, fiind folosita doar 62,1% din totalul suprafetei cultivabile.

Dupa ce se aminteste ca: 1) a existat o ezitare privind suprafata maxima de pamint ce urma sa fie restituita (initial 10 ha, apoi 50, ultima decizie venind in momentul cind se decisese deja asupra unei mari suprafete de pamint); 2) lipsa de resurse financiare constituia o restrictie implicita in ceea ce priveste constituirea unor ferme sustenabile pe termen lung, se ajunge la concluzia ca „privatizarea a condus la o structura agricola dominata de ferme la scara mica si, pentru a face lucrurile si mai rele, proprietatile sint extrem de fragmentate“. Cu alte cuvinte, exact inversul imaginii eficientei comunitare, unde fermierii sint de mult reuniti in asociatii de productie foarte puternice si chiar extrem de active politic, federatiile lor constituindu-se, asa cum se intimpla in Franta, spre exemplu, intr-un factor de lobby dintre cele mai ascultate si temute la nivel european.

Din acest punct de vedere, situatia din Romania sta astfel: „din totalul de 3,9 milioane de gospodarii, 40% (adica 1,6 milioane) cultiva mai putin de un hectar de pamint. Aceste 40% din numarul total de ferme cultiva doar 6% din totalul suprafetei. Aceasta face ca doar 2,4 milioane de ferme sa opereze pe suprafete care sa depaseasca un hectar. Doua treimi din ferme detin sub trei hectare de pamint si, impreuna, detin putin peste 20% din totalul suprafetei cultivabile“. Ca atare, spun autorii raportului, „caracteristica agriculturii romanesti este proportia ridicata de ferme mici care produc in principal pentru consumul propriu si putin in vederea vinzarii pe piata. In plus, pentru aceste gospodarii este greu sa mai aiba alta sursa de venituri. Concluzia studiului UE este simpla si logica: „Pentru a deveni competitive, multe din fermele romanesti trebuie sa se extinda“…

Probleme sint si cu calitatea produsului agricol caci „calitatea medie a carnii de vita si de porc din Romania este substantial mai scazuta decit nivelul mediu din UE“, aceasta in conditiile in care productia de carne din Romania s-a diminuat cu 34% din 1992 pina in 2000, iar cea de carne de pasare, cu 14%, in aceeasi perioada. Cu toate acestea, evident, datorita si scaderii continue a cererii pe piata din cauza saracirii unei parti din ce in ce mai mari a populatiei, se poate observa ca „procentul de autosuficienta“ (adica posibilitatea de a acoperi nevoile pietei prin productia proprie) era relativ ridicat in 2000: 95% pentru carnea de vita, 100% pentru lapte, 99% pentru carnea de porc, 83% pentru carnea de pasare si 100% pentru carnea de oaie si capra. Apoi, „situatia din 2000 si de la inceputul lui 2001 a fost deosebit de dificila pentru sectorul agricol din cauza unei secete foarte severe, care a afectat intreaga tara. Scaderea in productia vegetala a fost deosebit de serioasa, de ordinul a 20%, in ciuda cresterii suprafetelor cultivate. Mai mult, scaderea in productia de grine a afectat in mod negativ si cresterea animalelor, numarul de vite, oi si capre diminuindu-se cu 6%, iar cel al porcilor, cu 18%“.

O alta problema majora este contraperformanta inregistrata de industria alimentara, un sector „inca handicapat de problemele care afecteaza intreg sectorul agriculturii, de prezenta unor echipamente depasite, de lipsa de modernizari si absenta investitiilor“, cu „o profitabilitate financiara scazuta, care a dus la restringerea dezvoltarii si investitiei din surse proprii“. In acest sector „se inregistreaza un declin continuu, incepind cu 1989, mai pronuntat in sectorul alimentar si de bauturi, care, in 1998, realiza doar 56% din nivelul de productie din 1990“, singurul proces de revenire inregistrindu-se in industria tutunului. Din nou, structura proprie agriculturii romanesti este perceputa ca sursa problemelor: „Structura bazata pe ferme mici creeaza costuri mari de tranzitie si legaturile catre acesti mici producatori sint greu de facut. Piata nedezvoltata de terenuri genereaza nesiguranta. Nivelul de procesare, ambalare, distributie si cel de calitate sint inferioare UE si tarilor din Europa Centrala“.

„Exporturile agricole au crescut intre 1991 si 1996, apoi au scazut incet pina la finele decadei, cu toate ca in 2000 erau mult peste nivelul exportului din 2000. Comertul cu produse agricole (in afara de peste si produse din peste) reprezinta 3,5% din totalul exporturilor Romaniei si 6,2% din totalul exporturilor catre UE“.

Un raport excelent, facut de expertii europeni si de ai nostri, o trecere in revista logica si exhaustiva a unui ansamblu de probleme. Un raport care lasa loc la speranta, una insa foarte timida. Poate ca se face, spera autorii raportului. Poate, mai speram si noi.