16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateManagerii societatilor romanesti privesc cu optimism al treilea trimestru al anului

Managerii societatilor romanesti privesc cu optimism al treilea trimestru al anului

Managerii societatilor comerciale din Romania estimeaza o crestere a vinzarilor din industria prelucratoare, constructii si comertul cu amanuntul in al treilea trimestru al acestui an, evolutia fiind determinata atit de cresterea numarului de comenzi, cit si a preturilor, pe fondul mentinerii numarului de salariati, potrivit unui sondaj realizat de Institutul National de Statistica (INS). Sondajul de opinie a fost realizate in rindul a 2.550 agenti economici din industria prelucratoare, 700 din domeniul constructiilor si 950 care activeaza in sectorul comertului cu amanuntul.

In ceea ce priveste industria, tendinta generala va fi de stabilizare a ritmului de crestere a activitatii economice, in conditiile unei usoare cresteri a productivitatii muncii, apreciaza managerii intervievati. Potrivit estimarilor acestora, exportul se va mentine la un nivel asemanator cu cel din trimestrul anterior, chiar daca vor fi inregistrate cresteri la bunurile de folosinta indelungata, cum ar fi masinile si aparatele de uz casnic si mobilierul. Societatile din industria prelucratoare au ca principale piete de desfacere la export statele din Uniunea Europeana, 19% dintre cei chestionati considerind ca produsele lor sint mai competitive pe aceste piete. In domeniul constructiilor, se va mentine tendinta de majorare a volumului productiei, care va fi insa contrabalansata de cresterea intirzierilor in efectuarea platilor atit de catre clientii din sectorul public, cit si din cel privat. Trendul pozitiv va fi consemnat si in comertul cu amanuntul, anticipeaza companiile romanesti, in conditiile cresterii preferintei cumparatorilor pentru marfurile din import si mentinerii comenzilor adresate producatorilor interni. Managerii intervievati preconizeaza stabilitatea numarului de angajati si in acest segment economic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS