Pitorescul comunei nu este suficient ca sa opreasca migrarea tinerilor spre oras

Asezata intre paduri, coline inverzite si pasuni intinse, comuna Virvorul de Jos este de un pitoresc cald si linistitor, ducind cu gindul mai degraba la un sat de vacanta decit la o comuna nu prea departata de oras. Numai casele darapanate, batrinii de la porti si gospodariile abandonate in favoarea vreunui apartament cocotat intr-un bloc din betoane reci, dar cu statut de oras, amintesc de faptul ca Virvorul nu este decit una dintre multele comune doljene, cu oameni putini, in virsta si saraci.

In cele opt sate risipite la distante mari unul de altul, au mai ramas numai bunicutele si batrineii care s-au nascut, au crescut si si-au petrecut fiecare zi in satul natal si nici macar nu concep sa se mute la oras, dupa copii.

Tinerii au plecat de mult, femeile nasc la Craiova si ramin de cele mai multe ori acolo, cu barbati si cu cei mici cu tot, iar prichindei nu mai vezi pe ulite decit in vacante. Numai cei saraci, legati de bucata de pamint care le garanteaza supravietuirea lor si a plozilor, sau cei lenesi, care nu gasesc rostul mutatului, daca pot lenevi la fel de bine la tara ca si la oras, au ramas. Scolile au devenit prea mari pentru bruma de copii care invata aici si au inceput sa se comaseze, ca sa nu vina invatatorii la cursuri doar pentru unu-doi elevi.

Virvorenii traiesc mai mult de pe urma animalelor, ca agricultura se stie ca este la voia Celui de Sus. Cum a fost anul asta, cind nimeni nu a treierat un bob de griu si toti se intreaba ingroziti ce vor minca la iarna! Noroc cu o vaca, o oaie, un porc. Mai ai o bucata de brinza si o cana de lapte pe masa, sau poti vinde unul dintre animale ca sa cumperi furaje pentru celelalte animale si citiva saci de faina.

Comuna Virvoru de Jos este o comuna saraca. Nu mai saraca decit altele, dar suficient cit sa citesti amaraciunea in ochii batrinilor care isi tirasc pasii obositi pe ulitele satului. Si totusi, cind te plimbi printre dealurile pline de iarba de un verde crud, pe care pasc linistiti caii si vacile satenilor, si cind te pierzi pe cararile din padurile dese ale Virvorului, parca mai uiti de necazuri si frumusetea locurilor te patrunde ca un tranchilizant al durerii si al neajunsurilor.