Cind Dumnezeu si-a coborit mina mai mult de o secunda pe umarul unui om, blagoslovindu-l cu har, atunci omul acela se regaseste printre cei „alesi“. Pentru paminteanul binecuvintat, viata este doar un drum, o cale spinoasa si plina de incercari catre desavirsirea spirituala. Multi gasesc aceasta cale, putini au curajul sa o urmeze. Insa, atunci cind imbraca hainele preotesti, din credinta adevarata, nu vor mai putea niciodata sa renunte la ele. Nici atunci cind Cel de Sus ii cheama la El. Si asta deoarece legamintul credintei este mai puternic decit orice tentatie paminteasca.
Un preot care si-a facut o bisericuta in propria-i locuinta poate fi privit ca o adevarata ciudatenie. Asta pina cind il cunosti pe Gheorghe Enache, un preot pensionar din Filiasi, care si-a amenajat in casa in care locuieste un lacas de cult numai al lui, in care Cuvintul divin capata o alta semnificatie, stiuta numai de batrinul preot.
Parintele Enache este cunoscut de orice enorias din Filiasi. Pe multi localnici i-a cununat, multora le-a botezat copiii sau i-a condus pe ultimul drum. A legat destine si a izbavit de pacate multe suflete de credinciosi. Acum, la batrinete, s-a retras din viata bisericeasca, lasindu-i loc unui confrate mai tinar. Nu poate spune de ce s-a pensionat. Poate a simtit nevoia sa-l aiba pe Dumnezeu numai pentru el.
Nu se mai duce la biserica, dar, pentru ca simtea nevoia sa mai tina din cind in cind o liturghie si sa se spovedeasca, si-a amenajat intr-o camaruta din casa in care locuieste un lacas de cult al lui, in care se retrage de cite ori simte nevoia sa fie aproape de Dumnezeu si de pictura.
Fiecare sfint de pe perete, fiecare figura de mare domnitor, ctitor de manastiri, fiecare fata de monah pictata pe peretii bisericutei au prins viata si contur sub mina de artist a preotului. Pentru ca parintele Enache este si pictor. Nu unul cu scoli inalte, dar unul care iubeste culoarea si care stie sa minuiasca penelul la fel de bine precum cuvintele Scripturii. Chipurile de sfinti incremenite in timp pe peretii lacasului au un punct comun: aceiasi ochi limpezi si blinzi ai parintelui Enache.
O biserica dupa toate canoanele
Talentul de pictor si chemarea catre cele bisericesti, pofta de munca si daruirea l-au ajutat pe parintele Enache sa transforme camaruta folosita si ca atelier de pictura intr-un lacas de cult dupa toate canoanele crestine. Nu exista nici o abatere de la invatatura crestina pe care preotul a dobindit-o de-a lungul vietii si pe care o pastreaza cu sfintenie! „Am pictat pe un perete medalioane cu domnitorii Tarii Romanesti, iar pe celalalt i-am pictat pe cei ai Moldovei. In altar se regasesc Inalt prea Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe. Aproape tot ce este aici este facut de mina mea. Spun aproape tot pentru ca la unele icoane si la crucea din altar se vede mina socrului meu, pictor de biserici si el“, spune parintele Enache privind cu duiosie la munca lui.
Bisericuta nu este inca terminata si parintele stie acest lucru. Dar se poate tine o liturgie si se poate face o spovedanie. Asta numai pentru familie, pentru ca parintelui nu-i prea plac privirile indiscrete ale strainilor! „Nu am facut-o pentru altii, ci pentru mine. Ca preot, chiar daca esti batrin, mai ai nevoie sa te spovedesti, sa tii o liturghie. Pentru asta mi-am facut lacasul asta, pe care initial ma gindisem sa-l fac muzeu pentru ca detin citeva obiecte de cult rare si de mare valoare“, povesteste parintele.
Timonier ca Basescu, operator chimist si om cu har
Parintele Enache si-a dorit dintotdeauna doua lucruri de la viata: sa picteze si sa fie aproape de Dumnezeu. Viata insa l-a tinut de multe ori departe de biserica, dar nu a reusit sa-l faca sa se abata de la calea aleasa decit pentru putin timp. „Dupa ce am facut scoala de cintareti, am fost patru ani in armata. Am facut armata la marina si am fost timonier, asa, ca Basescu“, isi aminteste preotul spunind ca ar avea si acum, dupa aproape 50 de ani, curajul sa conduca un vapor. A lucrat apoi o perioada ca operator chimist calificat, dar si atunci tot la biserica ii era gindul! Si s-a intors la ceea ce-si dorise sa faca o viata. Parintele Enache se considera un om simplu, un preot pensionar caruia insa ii licaresc ochii de bucurie atunci cind cineva il striga „parinte“ sau ii da binete pe strada.
O singura mihnire are acum, la 70 de ani: nici unul dintre cei trei copii – doi baieti si o fata – nu i-a mostenit talentul de pictor si nici nu a ales calea Bisericii. Dar nici parintele n-a insistat pentru ca stia cit de nebanuite sint caile Domnului!
L-am lasat pe parintele Enache asa cum l-am gasit: printre picturi si desene, cautindu-si pacea interioara, ascultind Cuvintul Domnului in mica-i biserica, sau modelind cu miscari blajine un chip de sfint sau de Fecioara. Ce si-ar mai dori acum preotul? Un set de pensule noi, care sa-l ajute sa-si desavirseasca opera. Culori are, idei – destule, dar pensia pare parca si mai mica atunci cind o unealta destinata artei costa 200.000 de lei!
