9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate„Preotul“ Constantin Resceanu de la Biserica Mintuleasa sau lipsa de onestitate si jocurile lui de culise

„Preotul“ Constantin Resceanu de la Biserica Mintuleasa sau lipsa de onestitate si jocurile lui de culise

Subsemnatul preot prof. univ. dr. Alexie Al. Buzera, in calitate de abonat la Gazeta de Sud, va aduc la cunostinta ca in numarul 2168 din 16.04.2002 a aparut articolul „Biserica Mintuleasa sau intoarcerea la vechea scoala“. Intocmit pe baza relatarilor preotului Constantin Resceanu – dupa opinia Sorinei Staiculescu, „tinar necunoscut“ – se profereaza neadevaruri privind aceasta biserica, enoriasii ei si subsemnatul. De aceea, va rog sa-mi aprobati dreptul la replica publicind textul de mai jos. Va multumesc.

Relatarile lui C.R. din articolul amintit sint mincinoase si mirsave, care nu-i fac cinste, punind in situatie delicata persoana care le-a scris fara sa le verifice si, in ultima instanta, prestigiosul ziar care se bucura de popularitate, dar, in cazul dat, dezinformeaza cititorii si mentine starea tensionata intre enoriasii parohiei si trepadusii adusi de el si de Popa Ilie, agronom la fosta Directie Judeteana de Agricultura, care, dupa pensionare si o spoiala milogo-teologica, a fost „uns“ preot si duhovnic la Biserica Mintuleasa.

Sint mincinoase pentru ca, exceptind varuitul pomilor si vopsitul „bancilor“, tot ce se lauda ca a facut in perioada 1 februarie-15 aprilie 2002 s-a realizat de enoriasii parohiei impreuna cu subsemnatul in lunile iulie-noiembrie 2001, dupa decesul preotului I. Bilteanu.

Sint mincinoase ca si cinismul cu care afirma ca „timp de sase luni, credinciosii au ascultat predicile parintelui Buzera“, adica ale subsemnatului-ce memorie deficitara si lipsa de condescendenta – care am functionat timp de peste 12 ani (aug. 1989 – 20 ian. 2002), iar „remorcile de gunoaie, sticle, hirtii, resturi alimentare, excremente“, repararea „birourilor parohiale“ si alte anexe facute in vederea aprobarii de functionare a cabinetului medical pentru enoriasii bolnavi si necajiti au fost facute de mine. „Poarta din spate a fost incuiata“, cu toate riscurile si reprosurile vecinilor bisericii, de subsemnatul impreuna cu cintaretul bisericii si doi dintre membrii Consiliului parohial care functioneaza si in prezent. Nu-i roseste obrazul fata de ei?

Sint mincinoase pentru ca Proiectul de renovare a bisericii, „studiul picturii cu analizele chimice si expertiza biologica“, releveul bisericii, inclusiv clopotnita s-au realizat din initiativa subsemnatului, cu sprijinul unor distinsi specialisti craioveni in lunile iulie-noiembrie 2001. Gasiseram si solutia obtinerii miliardelor de care se plinge acum C.R., dar n-au acceptat-o devotatii lui protectori. Mai mult, in acelasi scop, inca din 1997, subsemnatul, dupa obtinerea acordului pr. paroh I. Bilteanu, am adus suma de 10.000.000 de lei, ajutor pentru biserica de la Parintele Arhim. Neonil Stefan – coleg mai mare in timpul studiilor universitare – staretul Manastirii Frasinei, judetul Vilcea. Dar fostul paroh a preferat sa-i depuna la cec, in contul parohiei, pentru intregirea salariului sau lunar din fonduri proprii, ajustat arbitrar, fara promovarea celor doua examene ale cursurilor de indrumare profesionala.

Sint mincinoase pentru ca a fost adus la Biserica Mintuleasa pe usa din spate – protectie mitropolitana -, ca si colegul lui P.I. si nu prin participarea la concursul organizat in acest scop, la care nu s-a inscris din motive lesne de inteles. Sa-si aduca aminte conditiile plecarii de la Biserica Maica Domnului-Dudu si ale incadrarii la Parohia Romanesti din anul 1998.

Sint mincinoase si ipocrite pentru ca face aluzie la „jocurile de culise, politice sau pur si simplu pamintesti“, ignorind textul scripturistic al „birnei si paiului“.

Totusi, a afirmat si un mare adevar: „Prin decizia Mitropoliei Olteniei… au fost nevoiti «credinciosii de la Mintuleasa» sa primeasca in mijlocul lor un parinte tinar, necunoscut“ – dar cu nume sonor, se stie. Si… ce mai „parinte!“. Iata-l, s-a facut si cunoscut.

Ne intrebam, mai este acum „Biserica Maica Precista Mintuleasa… mai presus de jocurile de culise, politice sau pur si simplu pamintesti, locul unde credinciosii vin sa-si purifice sufletul, sa-si regaseasca drumul pierdut catre mintuire“? Mintind si facind asemenea jocuri de culise, C.R. nu-i purifica. In schimb, „pisica blinda“, scotindu-si coltii si ghiarele veninoase, mentine mai departe starea tensionata in sufletul lor chiar si-n aceasta perioada a Sfintului Post, cind ii asteapta sa vina sub Epitrahil.

Pe cine slujeste, pe Dumnezeu si enoriasii Parohiei Mintuleasa sau…?

Aceste intrebari trebuie sa si le puna si sa dea raspuns cinstit cei care au generat astfel de situatii, incurajind in continuare minciuna, favoritismul si luptele de culise.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS