Olaritul este in judetul Gorj o meserie pe cale de disparitie. Acest lucru se poate observa cel mai bine in localitatea Galesoaia, inima olaritului gorjenesc. Daca in urma cu zeci de ani, in acest loc existau citeva sute de olari, in prezent, doar doi mesteri mai practica aceasta meserie. Una din cauzele care au condus la aceasta situatie ar fi si mineritul, care a „ingropat“ lutul din care se fac cunoscutele strachini si ulcioare. Iar huma de Galesoaia este singura din judet care corespunde din punct de vedere calitativ. Disparitia olaritului este strins legata si de disparitia satului, din care au mai ramas in jur de 40 de case, urmind sa fie mutate si acestea. Majoritatea celor care s-au ocupat cu olaritul si mai poseda roti vor sa si le vinda.
Cei din Galesoaia stiu ca nu mai au mult de locuit in satul in care le-au trait stramosii. Pe seama iminentei disparitii a satului a aparut chiar si o legenda, care este strins legata de numele acestuia. Numele de Galesoaia vine de la sotia unui boier care a avut paminturi in zona, Galesoaia. Aceasta era foarte frumoasa, iar satenii spun ca satul se va sterge, va disparea, precum si frumusetea Galesoaiei. Si se pare ca au dreptate. In localitate exista citeva case de patrimoniu care inca pot fi salvate. Una dintre ele ii apartine lui Constantin Pecingina, care a refuzat in urma cu citiva ani oferta conducerii Muzeului de la Curtisoara, de a-i cumpara casa. Tot la Galesoaia se mai pastreaza citeva porti de lemn, care poarta marca mesterilor din zona. In prezent, oamenii vor sa isi vinda tot ce mai au prin case: tesaturi, razboaie, pina si rotile care odata le-au adus faima.
Unul dintre cei mai batrini olari este Ion Constantin, de 79 de ani. Acesta a povestit drama olarilor din Galesoaia: „Olaritul a insemnat pentru noi piine. Acum o sa ne ducem in alta parte. Care o sa mai traim. Eu, unul, am renuntat sa mai fac oale. Roata vreau sa o vind ca nu mai pot sa o vad cum sta sub casa. Imi pare rau ca o dau, de parca as vinde o parte din sufletul meu. De la 18 ani fac meseria asta. Nu am avut nici pe cine sa mai invat. Aici, la noi, un singur om mai face oale. Dar si Coneru o sa renunte, ca va merge cu noi.“
Ultimul olar din Galesoaia
Dumitru Coneru, de 60 de ani, este ultimul olar din Galesoaia. Acesta mai are un frate care se ocupa cu mestesugul modelarii lutului, dar mai mult in timpul liber, nu ca pe o activitate care sa ii aduca profit. Casa lui Dumitru Coneru este situata pe o coama de deal, care iti da impresia ca se poate duce la vale in orice moment. De fapt, cam asa si stau lucrurile. Atelierul in care Dumitru Coneru are instalata roata are peretii crapati din cauza miscarilor de teren. In curte se mai afla cuptorul si o magazie in care tine lutul si oalele.
In fiecare duminica, Dumitru Coneru merge la tirg pentru a-si vinde produsele, care dupa cum a spus mesterul inca se mai vind. „La 11 ani am pus pentru prima data mina pe o roata. Tata era olar, iar cind pleca de acasa sa vinda oalele, eu ma apucam sa lucrez. Cind se intorcea gasea peretii umpluti de huma. Banuia ceva. Eu am invatat fara sa stie el. Am invatat si eu un baiat, dar ii e rusine sa lucreze. Acum, am cam obosit – la fiecare cuptor fac cite 1.000 de oale si e multa munca. Vinzarea merge, dar nu se mai poate. Casa mea e darimata.
Traditia se pierde. Mai sint citiva olari la Pesteana. Acum 20 de ani in sat erau 180 de olari, iar acum au mai ramas doi. Eu cu frate-miu, dar eu sint singurul care mai lucreaza atit de multe oale. Poate daca am mai ramine, ar continua si traditia. Nici nu am fost ajutati sa o ducem mai departe“, a spus Dumitru Coneru.
