11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn milion de scolari vor beneficia de rechizite gratuite

Un milion de scolari vor beneficia de rechizite gratuite

Aproape un milion de scolari vor beneficia de rechizite gratuite, la inceputul anului scolar 2001-2002, valoarea acestora fiind de 200 de miliarde de lei, a declarat ieri Ovidiu Mantaluta, inspector de specialitate in Ministerul Educatiei si Cercetarii. Conducerea MEC a prelungit, cu aproape doua saptamini, depunerea dosarelor pentru rechizite gratuite, astfel ca 10 septembrie va fi ultima zi pentru primirea cererilor. Reprezentantii Liceului de arta „Nicolae Tonitza“ reclama faptul ca in aceasta perioada sint prea multe activitati scolare – corigente, diferente si de aceea profesorii nu au timp sa se mai ocupe si de informarea elevilor privind conditiile pentru obtinerea rechizitelor gratuite. La avizierul unitatii de invatamint nu exista nici un document prin care elevii sa fie informati in legatura cu prelungirea termenului pentru depunerea dosarelor. Pina acum, la secretariatul liceului de arta au fost depuse doua cereri pentru obtinerea rechizitelor. Cu totul diferit stau lucrurile la Scoala numarul 1 „Sfintii Voievozi“, unde la avizier a fost afisat documentul in baza caruia elevii pot obtine rechizite gratuite si data pina la care pot fi depuse cererile. Pina acum, la secretariatul scolii au fost depuse 83 de cereri, 28 pentru invatamintul primar, iar restul pentru clasele V-Vlll. Iuliana Soare, directoarea scolii „Sfintii Voievozi“ a declarat ca cele mai multe cereri pentru rechizite apartin familiilor cu patru pina la opt copii, fara nici un venit, majoritatea romi. „De mai multi ani cautam solutii pentru a-i ajuta pe acesti copii, in speranta ca nu vor abandona scoala“, a mai spus Soare. In 10 septembrie, dupa ce se va incheia depunerea dosarelor, directorii vor fi obligati sa afiseze lista celor care au solicitat rechizite. Aceasta va putea fi contestata, iar dupa rezolvarea contestatiilor, cererile vor fi trasmise inspectoratelor scolare, pachetele cu rechizite grupate pe grupe de clase, urmind sa ajunga in aceleasi institutii. Fiecare pachet de rechizite va avea un inventar al obiectelor, astfel ca primitorul sa poata verifica lista. Potrivit conducerii MEC, elevii din ciclul primar primesc cite un pachet in valoare de 200.000 de lei, iar cei din gimnaziu, de 250.000 de lei. Pentru a obtine rechizite gratuite, venitul mediu lunar al fiecarui membru al familiei trebuie sa fie 50 la suta din venitul minim pe economie (700.000 de lei).

Primul ministru Adrian Nastase a cerut ieri, in cadrul teleconferintei cu prefectii, ca autoritatile locale sa aiba ca prioritate, o data cu inceperea cursurilor, la 15 septembrie, distributia rechizitelor pentru copiii ale caror familii au venituri modeste. Nastase a precizat ca in programul de acordare a rechizitelor a intervenit o problema neprevazuta, intrucit multi dintre parintii ai caror copii pot beneficia de acest program nu au depus cereri pina la 1 septembrie, pentru ca nu au fost informati despre aceste facilitati. „Trebuie sa promovam acest program prin intermediul televiziunilor si trebuie sa vedem daca nu cumva la 15 septembrie copiii ar putea veni cu un certificat si astfel sa preia rechizitele“, le-a spus Nastase prefectilor. Din cauza saraciei, in anul scolar precedent au abandonat cursurile aproape 65 de mii de elevi. Ingrijorator este faptul ca aproape zece mii dintre ei sint scolari in invatamintul primar, iar un sfert au abandonat scoala chiar din clasa intii, marind astfel numarul analfabetilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS