Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal audiază astăzi primii 20 de martori care pot oferi relaţii în legătură cu împrejurările în care a avut loc accidentul în urma căruia o fetiţă de 12 ani, Ştefania Raluca Giurea, şi-a pierdut viaţa în ştrandul din Caracal. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, procurorul Cristian Popescu, a declarat că vor fi audiate atât persoanele care pot oferi informaţii despre modul cum s-a petrecut cumplitul accident, cât şi persoane care pot da amănunte despre cum funcţiona ştrandul, despre relaţiile de serviciu, despre relaţiile de subordonare etc. „Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal şi desfăşurăm propria anchetă. Mâine au loc audierile a 20 de persoane, iar în funcţie de rezultate vom da o soluţie în maximum două, trei săptămâni“, a spus Popescu.
Dacă mersul anchetei o va impune, vor fi audiate şi alte persoane care pot oferi amănunte relevante în acest caz, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
Raluca Ştefania Giurea, fetiţa care împlise 12 ani pe 7 iulie 2007, se afla, o zi mai târziu, cu fratele şi prietenii la ştrandul din Parcul „Constantin Poroineanu“ din Caracal. Petrecuseră o după-amiază plăcută şi îi aştepta o petrecere cu tort şi surprize, care în câteva ore s-a transformat în pregătiri de înmormântare. La ora 17,30, copiii aflaţi încă în bazin au observat că apa este evacuată. Au ieşit fiecare cum a putut, Raluca fiind însă prinsă de curenţii de apă formaţi. Încercările fratelui şi ale unui coleg de clasă de a împiedica inevitabilul au fost zadarnice. Au încercat să prindă fata de mână, dar au scăpat-o, Raluca fiind trasă în gura de evacuare. Timp de cinci ore pompierii s-au chinuit să scoată trupul neînsufleţit. Obiectivul care de atunci şi-a câştigat numele de „ştrandul morţii„ funcţiona fără autorizaţie sanitară, printre motivele pentru care se refuzase autorizarea fiind şi lipsa grilajului la gura de evacuare.
După producerea tragediei au început în sfârşit controalele la societatea municipalităţii, IGO Caracal, care are în administrare ştrandul. Se pare că s-au găsit şi nereguli şi s-au aplicat chiar şi amenzi, toate în timp ce mai-marii urbei şi şeful societăţii IGO deplângeau cele întâmplate, dar se declarau nevinovaţi.

