24.4 C
Craiova
luni, 14 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportVa fi un campionat încins

Va fi un campionat încins

Aflat la Olăneşti, Sorin Cîrţu (foto), antrenorul ultimului event adus în vitrina Universităţii, e de părere că Prepeliţă şi Tănasă trebuie primiţi cu înţelegere de Craiova, ei fiind fotbalişti cu reale calităţi.

– Încotro o va lua antrenorul Cîrţu?
– Dacă aveam vreo echipă, ar fi trebuit la această oră să fi fost în pregătiri, nu? Sunt la Olăneşti, doar în vacanţă. Recunosc, am avut unele discuţii în această vară, dar, dacă erau serioase, eram acum antrenor pe undeva.
– Ediţia de campionat care începe în această lună pare a fi una încinsă…
– Întotdeauna, la început de sezon, toate echipele îşi anunţă obiective importante. Este însă adevărat că acest sezon este unul în care şase echipe merg în Cupele Europene, plus cele din UEFA-Intertoto, motiv pentru care, într-adevăr, va fi bătaie, cum se spune. Să vedem ce va fi… cât de spectaculoasă va fi întrecerea şi dacă va fi adevărată!
 – Adică?
 – De urmărit modul cum vor fi realizate obiectivele. Că, dacă vor fi obţinute cu orice preţ, dar în afara terenului de joc, atunci ele nu demonstrează valoarea reală a unei echipe. Dacă se va juca numai pe teren, atunci 2007 – 2008 ar putea fi un campionat incitant.

Universitatea nu va mai avea emoţiile din campionatul trecut

 – Provincia – Craiova, Clujul, Timişoara – va scoate mai mult capul, ca să zic aşa?
 – Obligatoriu, trebuie! Şi, într-adevăr, cele trei echipe din provincie enumerate se anunţă mai importante, dar nu se ştie ce se poate întâmpla! Am citit că s-au făcut multe achiziţii în această vară. Asta nu înseamnă că, dacă faci achiziţii, implicit faci şi echipă, mai trebuie omogenizare şi multe altele.
 – Ce zice Cîrţu de Universitatea?
 – Zic că nu vor mai avea emoţiile din campionatul trecut. Afirm asta ţinând cont de lotul actual, unul îmbunătăţit în această vară. Cupe Europene? Este un obiectiv foarte greu de obţinut, dar nu imposibil. Trebuie o anumită continuitate, constanţă, echilibru emoţional şi financiar… Calificarea într-o Cupă Europeană este un obiectiv de anvergură şi trebuie tratat ca atare. Cum spuneam, trebuie să existe un echilibru emoţional, ceea ce i-a lipsit Universităţii aproape tot timpul. Ca un paradox, şi pe mine m-a urmărit asta şi pe la alte echipe la care am fost, adică am avut parte, în conducerea formaţiilor, de oameni neechilibraţi emoţional.
 – Înţeleg că antrenorul Cîrţu îi consideră pe Prepeliţă şi Tănasă două achiziţii reuşite…
 – Da, da, sunt jucători buni, cu calităţi. Cât am fost eu antrenor la FC Argeş au dat randament. Trebuie însă să fim înţelegători cu ei la Craiova, că ştiţi cum e în fotbal… A avut el, Zidane, nevoie de înţelegere la Real Madrid, dar Prepeliţă şi Tănasă la Universitatea! Normal că au nevoie de o perioadă de acomodare. Adică să nu începem din prima cu pretenţii mari. Cum spuneam, Prepeliţă şi Tănasă sunt fotbalişti cu calităţi, iar important este acum ca aceste calităţi să li se scoată în evidenţă. Aici este ştiinţa celor care îi conduc pe jucători.
 – Să sperăm că prindem, în sfârşit, o Cupă Europeană!
 – Să dea Domnu’… Să nu se pună însă presiune mare asupra jucătorilor şi a antrenorilor. Să nu se uite că jucătorii Universităţii mai au nevoie de o perioadă în care să se mai tureze, cum se spune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII