24.4 C
Craiova
duminică, 13 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateFirmele mici aleargă inspectorii ITM

Firmele mici aleargă inspectorii ITM

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj se confruntă cu o misiune imposibilă când trebuie să verifice unele societăţi din Craiova, în general cele care montează aparate de aer condiţionat şi termopane, reprezentanţii acestora fiind de negăsit.

Ultimul accident de muncă s-a petrecut vineri, în Craiova, când angajatul unei firme care se ocupă cu montarea aparatelor de aer condiţionat şi-a pierdut viaţa după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc din cartierul craiovean Valea Roşie. Valentin Schmith, de 37 de ani, din Craiova, monta un aparat de aer condiţionat la apartamentul 17 al blocului 6 Nou. Muncitorul a ieşit pe fereastră, în exteriorul blocului, şi a reuşit să fixeze suporţii unităţii externe de la aerul condiţionat. Pentru a găuri peretele, Schmith s-a urcat pe câteva lăzi de plastic, s-a dezechilibrat şi, nefiind prins cu centura de siguranţă, a căzut în gol, lovindu-se cu capul de o copertină metalică, apoi de dalele de beton care înconjoară blocul. Echipajul SMURD sosit la faţa locului nu a mai putut face altceva decât să constate decesul. O echipă formată din poliţişti de la Secţia 3 Craiova, împreună cu un inspector de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj şi un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, a început o anchetă în acest caz.

 

Probleme şi cu echipamentul

 

ITM Dolj a stabilit că angajatul firmei de montat aparate de aer condiţionat avea centura de siguranţă la el, însă o lăsase în maşină. „Până în acest moment s-a stabilit că bărbatul nu purta echipamentul de protecţie, centura fiind găsită în maşină. Aceasta este una dintre problemele cu care ne confruntăm, refuzul angajaţilor de a purta echipamentul de protecţie, chiar dacă societăţile la care sunt angajaţi îşi fac datoria prin serviciul de protecţia muncii“, a explicat Silviu Cotigă, inspectorul-şef ITM Dolj. Inspectorii ITM verifică periodic societăţile care lucrează în construcţii, printre care şi cele care se ocupă de montat aparate de aer condiţionat sau termopane, însă se pare că angajaţii acestora ignoră normele de protecţia muncii. „Organizăm întâlniri săptămânale cu reprezentanţii firmelor şi le explicăm ce trebuie să facă. Unele chiar şi-au externalizat serviciul de protecţia muncii, însă de multe ori angajatul nu vrea să poarte echipamentul de protecţie. Nici patronul nu poate sta lângă fiecare angajat şi, din nefericire, apar accidentele de muncă“, a mai spus Silviu Cotigă.

 

Firmele mici, de negăsit

 

Inspectorii ITM Dolj spun că societăţile mici, de „apartament“, sunt aproape imposibil de găsit şi verificat. În general, aceste firme au câţiva angajaţi şi se fac „văzute“, din nefericire, numai în cazul unor evenimente nedorite, cum ar fi accidentele de muncă. „Sunt multe SRL-uri în sfera montării de aparate de aer condiţionat sau termopane care lucrează după ureche, fără să respecte nici un fel de norme. În general sunt firme de apartament, greu de depistat şi verificat în privinţa respectării normelor de protecţia muncii în vigoare. Nici de această firmă la care era angajat bărbatul care a murit nu ştiam, şi am înţeles că funcţionează într-un apartament din Valea Roşie“, a declarat Silviu Poenaru, inspector ITM Dolj.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj are o convenţie cu Registrul Comerţului, de unde află lista unităţilor care desfăşoară o anumită activitate, însă chiar dacă află adresa acestora, unii sunt imposibil de contactat. Inspectorii se deplasează la sediul firmei, care de multe ori este un apartament sau o garsonieră, nu găsesc pe nimeni şi nu pot face altceva decât să lase înştiinţări. Unii administratori trec pe la ITM Dolj, însă mulţi se ascund şi se aude de societatea lor numai când se produce un accident de muncă.

Sancţiuni

Reprezentanţii ITM Dolj au aplicat în luna mai 46 de sancţiuni societăţilor unde au găsit nereguli. Dintre acestea, 24 au fost amenzi, iar 22 avertismente. În general, avertismentele au fost date pentru nerespectarea unor măsuri tehnico-organizatorice care nu puneau în pericol viaţa angajaţilor. Amenzile au fost aplicate pentru încălcarea normelor de protecţie a muncii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU