26.6 C
Craiova
vineri, 4 iulie, 2025

Scurte stiri

Cel mai bătrân cioban din lume

Un bărbat de 107 ani din China pretinde că este cel mai bătrân cioban din lume. Potrivit site-ului ananova.com, Li Xicai, din oraşul Ankang, a trăit înconjurat de animale toată viaţa. La vârsta de 107 ani, Li Xicai susţine că nu există alt cioban în lumea asta care să fie măcar cu câteva luni mai mare decât el. Fiul acestuia, Li Zaiming, nu vrea ca tatăl său să se mai ocupe de animale la vârsta lui, dar acesta nici nu vrea să audă de aşa ceva.

Barurile din Anglia vor mirosi a trandafiri

Patronii barurilor din Anglia, unde fumatul va fi interzis începând cu 1 iulie, intenţionează să parfumeze aerul din localuri cu esenţe de trandafir pentru a elimina mirosurile urâte care în mod obişnuit erau mascate de fumul de ţigară, informează site-ul Yahoo!News. „Mulţi cred că în baruri, după ce nu va mai fi fum de ţigară, va fi totul ok. Realitatea este că nu va mai fi miros de fum, însă va rămâne cel de bere, cel al clădirilor vechi sau mirosul de transpiraţie al unor clienţi“, a declarat Jeff Mariola, director general al Ambius, o filială a grupului Rentokil. Pentru a lupta împotriva acestor „ameninţări“, patronii de baruri au propus să injecteze aer cu parfum de trandafiri în sistemele de climatizare ale barurilor. Tutunul va fi interzis începând cu 1 iulie în toate locurile publice închise din Anglia.

Justin Timberlake nu are amintiri plăcute din copilărie

Cântăreţul Justin Timberlake nu a păstrat amintiri prea plăcute din perioada copilăriei. După cum informează site-ul Yahoo!News, atunci când era mic, Justin era subiectul de distracţie al camarazilor săi, care se îndoiau de talentul său de cântăreţ. „Prietenii mei credeau că sunt ciudat din cauza pasiunii mele pentru muzică şi dans“, a declarat artistul
într-un interviu acordat revistei Bliss. „Îmi amintesc că i-am cerut mamei mele, atunci când aveam opt ani, să mă înscrie la cursuri de dans. Părul şi vocea mea, care stârneau râsul prietenilor, mi-au permis să fiu selecţionat“, a mai spus Justin.

Rihanna se vrea actriţă

Rihanna visează la o carieră pe marele ecran. Potrivit site-ului pipole.net, protejata lui Jay-Z şi-a propus să facă şi ea parte într-o zi din distribuţia unui film de acţiune, fiind atrasă de cinematografie. „Filmele de acţiuni m-au atras dintotdeauna. Mi-ar plăcea să joc într-o peliculă de genul «Aeon Flux», «Matrix» sau «Underworld»“, a declarat cântăreaţa R&B.

Catherine Zeta Jones îşi mai doreşte un copil

Actriţa Catherine Zeta Jones visează să aibă al treilea copil cu Michael Douglas. După cum informează site-ul libero.it, frumoasa actriţă, de 37 de ani, este deja mama a doi copii, Dylan, de şase ani, şi Carys, de patru ani. Catherine este hotărâtă să-şi mărească familia chiar dacă a declarat în repetate rânduri că nu îşi mai doreşte alţi copii. Acum se pare că actriţa şi-a schimbat punctul de vedere. „În ultimul timp, a început să vorbească despre cât de fumos ar fi să mai aibă un copil. Atât ea, cât şi Michael sunt relaxaţi. Aşteaptă să vadă ce se va întâmpla. Îşi mai doresc un copil, asta este concluzia. Vor să-şi concentreze atenţia asupra familiei şi să petreacă mai mult timp împreună“, a declarat o prietenă a vedetei pentru revista Grazia.

Samuel L Jackson crede în fantome

Născut şi crescut în localitatea Chatanooga din Tennessee, una dintre regiunile considerate a fi cele mai bântuite din Statele Unite ale Americii, nu este de mirare că actorul Samuel L Jackson crede în fantome, informează site-ul pipole.net. „Există oameni care au murit în apropiere de casele noastre. I-am văzut mult timp după decesul lor. Mi s-au întâmplat astfel de fenomene bizare pe parcursul întregii mele vieţi. Aproape de casa mea a avut loc un accident în care a fost implicat un autobuz şcolar şi mulţi copii au murit. Dacă treci seara pe strada respectivă auzi plânsetele copiilor şi scârţâitul pneurilor. Trebuie doar să vă duceţi acolo. Cu siguranţă îi veţi auzi“, a spus actorul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS