„Modernitatea sub un neobosit colimator“, de Leszek Kolakowski
Editura „Curtea Veche“, 2007, colecţia Constelaţii
De mai multă vreme, Vladimir Tismăneanu, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland, persistă în a ne vorbi despre personalitatea de excepţie a unui gânditor marxist insuficient cunoscut în România: Leszek Kolakowski. Filozof al culturii, de origine poloneză, Kolakowski a fost cândva membru al Partidului Comunist Polonez, exclus din acesta în 1968, an după care se stabileşte în Occident. Spre deosebire de ideologii români care-i dădeau dreptate mereu lui Ceauşescu, un antimarxist veritabil, Kolakowski, laureat al premiului Kluge al Bibliotecii Congresului American (2003), este autorul unei istorii a marxismului în care face analiza temeinică a unei ideologii care nu are nimic de-a face cu puterile politice vremelnice ce se slujesc de ea pentru a instaura dictaturi mai mult sau mai puţin soft în diferite părţi ale lumii. Un filozof ca Mihai Şora spune chiar ceva amuzant despre figura lui Kolakowski în rândul intelighenţiei române, a cărui faimă precede opera… ca şi necunoscută la noi: „Din Polonia un singur nume de (fost) marxist a răzbătut până la urechile mele, acela al lui Leszek Kolakowski – despre care chiar nu mai ştiu nimic altceva. Cât despre România – filozof marxist nu s-a născut încă pe aceste meleaguri, iar ce s-a predat în învăţământul românesc sub numele de marxism a fost doar vulgarul leninism-stalinism de tip agitprop“.
Vladimir Tismăneanu este cel care militează pentru cunoaşterea la noi a acestui important gânditor european (născut în 1927) şi, în traducerea lui Mihnea Gafiţa, propune cititorilor români, deocamdată, un volum de eseuri centrat pe conceptul de modernitate.
Aceste eseuri, scrise între 1973 şi 1986, sunt, după cum recunoaşte autorul
într-un scurt cuvânt înainte, „apeluri la moderaţie în coerenţă“, „predici cvasi-filozofice“ în care este supusă unei analize remarcabile modernitatea sau ceea ce se consideră că trăim noi ca atare în ziua de azi. Partea I a cărţii, „Despre modernitate, barbaritate şi intelectuali“, îi prilejuieşte gânditorului polonez un excurs prin istoria modernului şi a modernităţii, a acelei „dezvrăjiri“ de care vorbea Max Webber atunci când se referea la avatarii propriei noastre civilizaţii. Dacă Nietzsche avea să „încerce cu ciocanul filozofiei crusta mulţumirii de sine a modernilor“ – adică a noastră, a celor care am descoperit progresul şi am dictat dispariţia tabuurilor – Kolakowski constată după eşecul acestui tip de „acţiune“ că barbaria este şi a fost posibilă în modernitatea noastră cu asupra de măsură: lagărele de concentrare, ca şi cele de exterminare, sunt de fapt semnul tipic al noii barbarii pe care o aduce cu sine căutarea şi definirea progresului cu orice preţ.
Cu un calm al ideilor remarcabil, deloc vehement sau pledând pătimaş pentru o anumită cauză, Kolakowski este un observator de mare fineţe – just în cele mai mici amănunte – al barbarităţii la care intelectuali de prestigiu pun umărul în deplină „inocenţă“ adamică. Însă eseurile lui din această carte-eveniment în România se referă şi la felul în care se răzbună sacrul într-o cultură dominată din ce în ce mai mult de profan, iar gândirea sa defineşte fără tezisme criza creştinismului sau readuce în discuţia contemporană Moartea utopiei, ca şi idolatria în politică. Este cartea unui gânditor pentru care adevărul de cercetat presupune depunerea unui „jurământ de fidelitate faţă“ de acesta.
Încă un „vechi“, desigur…
