16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBlestemul zebrelor

Blestemul zebrelor

Trecerea de pietoni inutilizabilă de la intersecţia străzilor Buciumului cu Nicolae Iorga, care ajungea pe proprietatea unui craiovean şi nu pe trotuar, a fost ştearsă de angajaţii primăriei, de fapt a fost vopsită în negru. După ce GdS a semnalat în ultimul timp două asemenea gafe ale angajaţilor primăriei, viceprimarul Gheorghe Nedelescu a spus că a dispus ca aceia care se ocupă cu amplasarea semnelor de circulaţie şi a marcajelor să remedieze toate problemele din Craiova. „Am descoperit o mulţime de astfel de probleme în Craiova şi am pus să se analizeze toate pentru a fi remediate. S-a ajuns la amplasarea greşită a unor marcaje pentru că pe responsabili nu i-a interesat şi nu au gândit atunci când au lucrat“, a declarat Gheorghe Nedelescu. Viceprimarul a subliniat că şi de această dată a fost aplicată o sancţiune cu mustrare scrisă pentru cei care răspund de acest serviciu. Reamintim că în cazul trecerii de pietoni de pe bulevardul 1 Mai, care se termina într-un gard viu, semnalată săptămâna trecută de GdS, şeful Serviciului Siguranţa Circulaţiei din cadrul Primăriei Craiova, Mihăiţă Fetoiu, a fost avertizat cu mustrare scrisă de viceprimarul Gheorghe Nedelescu. În ceea ce priveşte zebra de pe strada Buciumului, Gheorghe Nedelescu a spus că aceasta a fost ştearsă şi în curând, după ce se va discuta cu poliţiştii de la Rutieră, va fi amplasată alta, care să le asigure pietonilor o traversare a străzii în condiţii bune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS