25.5 C
Craiova
sâmbătă, 2 august, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljCăderea guvernului, aproape imposibilă

Căderea guvernului, aproape imposibilă

Moţiunea de cenzură împotriva guvernului condus de premierul Călin Popescu Tăriceanu e cotată cu şanse slabe de reuşită. Atât de slabe încât nici iniţiatorii acţiunii, democraţii, nu cred că îşi va atinge scopul.

După ce au ieşit cu chiu cu vai din aventura de strângere a semnăturilor pentru depunerea moţiunii de cenzură, democraţii se declară acum sceptici în privinţa şanselor de reuşită a acţiunii în parlament. Aceştia sunt de părere că PSD, partidul care poate influenţa rezultatul dezbaterilor pe marginea moţiunii de luni, şi-a aranjat deja apele şi nu va afişa nici un sprijin făţiş faţă de PNL, dar nici nu va susţine căderea guvernului, democraţii spunând că această variantă nu este una avantajoasă pentru social-democraţi.
Senatorul Radu Berceanu, preşedintele PD Dolj, a declarat că, probabil, nici PSD, şi nici PRM nu se vor prezenta la dezbateri, voturile de susţinere a moţiunii ridicându-se undeva pe la 120. „Luni vor fi foarte mulţi care nu vor veni. PRM şi PSD aproape sigur nu vor veni pentru că nu le convine să cadă guvernul. Vor fi 120 de voturi pentru susţinerea moţiuni, iar PNL şi UDMR vor fi împotrivă. Să vedem ce vor face minorităţile. După cum văd că se fac declaraţii acum, nu cred că va trece, însă lucrurile în politică se schimbă repede“, a spus Berceanu.

Buzatu crede că moţiunea de cenzură va trece

Semnalele venite de pe scena politică românească sunt interpretate însă cu totul altfel de peledişti, coiniţiatorii moţiunii. Deputatul Horaţiu Buzatu, preşedintele PLD Dolj, susţine că pesediştii sunt nemulţumiţi de faptul că premierul Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele PNL, nu s-a ţinut de promisiunile făcute PSD în schimbul susţinerii parlamentare a guvernului, promisiuni care cuprindeau, printre altele, câteva ministere, după cum a dezvăluit ieri pesedistul Alin Teodorescu. Peledistul doljean a dezvăluit că este posibil ca moţiunea care va fi dezbătută luni să fie sprijinită de PSD
„Această moţiune va trece. Sunt foarte multe semnale că va fi acceptată de majoritatea parlamentarilor. În PSD domneşte o acută stare de nemulţumire pentru că nu se încearcă debarcarea actualei puteri. PSD a primit promisiuni, anumite prefecturi, posturi în serviciile deconcentrate, iar lucrurile acestea nu s-au întâmplat“, a spus Buzatu.

Pesediştii nu sprijină moţiunea

Că moţiunea nu va fi sprijinită de voturile pesediştilor o spun chiar membrii de marcă ai PSD. Liviu Dragnea, vicepreşedinte în cadrul biroul politic naţional al PSD, a declarat că este puţin probabil ca hotărârea care va fi luată luni de liderii PSD să fie una de susţinere a moţiunii. Acesta a precizat însă că în cazul în care concluzia pesediştilor va fi aceea că actualul guvern nu mai merită sprijinul PSD, partidul va iniţia propria moţiune de cenzură. „Nu cred că PSD va vota o asemenea moţiune pentru că nici nu e o moţiune de cenzură, este vorba de o răfuială politică între cele două partide. Luni dimineaţă vom lua hotărârea în cadrul Biroului Permanent, însă nu cred că o vom sprijini. Săptămâna viitoare vom decide dacă guvernul actual merită sprijinul nostru şi dacă nu, vom depune propria noastră moţiune“, a spus Dragnea. Şi liderul liberalilor din Dolj, senatorul Mario Oprea, este de părere că şansele ca guvernul Tăriceanu să cadă sunt nule. „Citesc ziarele şi mă uit şi la televizor. PSD a afirmat că nu va vota moţiunea pentru că ea vine cu nişte acuze care nu sunt legate de guvernare“, a spus Oprea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU