Ministrul internelor şi reformei administrative va realiza o hartă a riscului în ceea ce priveşte actele de violenţă comise în şcoli, iar măsurile de combatere a acestui fenomen vor fi adaptate în funcţie de particularităţile locale, a declarat, Camelia Spătaru, purtătorul de cuvânt al guvernului.
Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului şi ministrul internelor şi reformei administrative au informat guvernul că au pregătit un Program pentru combaterea violenţei în şcoli pe care îl vor prezenta în foarte scurt timp. Printre măsurile avute în vedere, se propune cooptarea unui număr mai mare de consilieri pe probleme de psihopedagogie. "Astfel, va exista un consilier pentru 400 de copii, ceea ce înseamnă că în fiecare şcoală de mărime medie din România va exista un asemenea specialist. În şcolile mari, vor fi mai mulţi consilieri pe probleme de psihopedagogie", a declarat Camelia Spătaru.
Primul-ministru a cerut săptămâna trecută miniştrilor educaţiei, cercetării şi tineretului şi ministrului internelor şi reformei administrative să pregătească un set de măsuri pentru combaterea violenţei în şcoli, ca urmare a creşterii numărului de astfel de manifestări în cadrul instituţiilor de învăţământ.
Program pentru combaterea violenţei în şcoli
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

