14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024

Salvaţi natura!

600 de elevi din clasele I-XII şi studenţi au mărşăluit ieri prin centrul municipiului Târgu Jiu îmbrăcaţi în saci menajeri, pe care erau lipite ambalaje.

Acţiunea s-a desfăşurat cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului. Pe sacii menajeri în care erau îmbrăcaţi participanţii la marş mai erau lipite diverse mesaje scrise pe bucăţele de hârtie, iar unii copii purtau pancarte cu sloganuri ecologiste de genul: „Salvaţi natura!“, „Nu poluaţi mediul înconjurător!“, „Stop poluării!“ etc. Tinerii care au luat parte la această acţiune au pornit din Parcul „Costantin Brâncuşi“, de la Poarta Sărutului, după care s-au deplasat prin centrul oraşului, pe bulevardul Victoria, şi s-au oprit la sediul Primăriei Târgu Jiu.
Marşul a continuat apoi până într-un parc din cartierul Debarcader, unde Asociaţia „Hai-Hui“, organizatoarea acţiunii, a desfăşurat un program de curăţare şi de plantări de arbuşti şi gard viu. Aici, participanţii au primit diplome, iar cel mai sugestiv costum a fost premiat. Pe tot traseul, participanţii au scandat „Salvaţi natura!“, „Vrem un mediu curat!“ şi au împărţit pliante trecătorilor.

„Mediul trebuie să fie curat“

„Dorim să le dăm o lecţie de neuitat oamenilor mari, ca să nu mai facă murdărie şi să nu mai polueze mediul. Trebuie ca mediul înconjurător să fie curat“, a spus o elevă din clasa a IV-a.
Codruţa Munteanu, preşedinta Asociaţiei „Hai-Hui“ pentru Turism, Sport şi Ecologie, a precizat că a apelat la cei mici pentru a participa la acest marş în speranţa că, în acest fel, va reuşi să atragă atenţia asupra problemelor care afectează mediul: „Acţiunea de educaţie ecologică «Să păstrăm mediul pentru generaţiile viitoare!» are drept scop sensibilizarea populaţiei faţă de problemele legate de mediu şi dorim formarea unei atitudini pozitive şi a unui comportament responsabil faţă de natură. Ne-am gândit că toţi cei mici pot să atragă atenţia oamenilor mari în privinţa poluării mediului şi să-i conştientizeze în vederea păstrării curăţeniei. Am apelat la elevii din clasele mai mici, pentru că aceştia pot fi educabili“.

APM Gorj foloseşte hârtie reciclabilă

Tot cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj a organizat un simpozion pe teme de protecţia mediului. În cadrul acestuia, APM Gorj a oferit diplome reprezentanţilor instituţiilor statului care au sprijinit acţiunile de protejare a mediului. De asemenea, câştigătorii concursurilor organizate în rândul elevilor pe teme de mediu au fost premiaţi. APM Gorj a emis şi un comunicat de presă, editat pe hârtie reciclabilă. Instituţia foloseşte numai acest tip de hârtie, cu toate că este mai scumpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS