Un elev de 14 ani a fost rănit la mână, după ce ar fi fost atins cu lama unui cuțit în timpul unui conflict izbucnit între doi minori într-o instituție de învățământ din Chișinău. Cazul a avut loc joi, iar Poliția din Republica Moldova a inițiat o anchetă.
Potrivit informațiilor preliminare, relatează Inspectoratul General al Poliției de peste Prut, conflictul s-ar fi iscat între doi elevi de 13 ani. Unul dintre aceștia ar fi scos un obiect ascuțit și s-ar fi îndreptat spre celălalt, iar în acel moment un al treilea elev ar fi fost atins accidental cu lama cuțitului, transmite TVRMoldova.
Minorul rănit a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare. Polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii incidentului, inclusiv modul în care cuțitul a ajuns în posesia minorului.
Citește şi: Atac cu maceta într-un liceu: doi elevi de 15 ani au fost răniți. Agresorul, în custodia poliției

