Știri de ultima orăActualitateNicușor Dan a convocat joi CSAT pentru discuții privind securitatea la Marea Neagră

Nicușor Dan a convocat joi CSAT pentru discuții privind securitatea la Marea Neagră

Președintele Nicușor Dan a convocat pentru joi, de la ora 18:00, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), unde ar urma să analizeze situația de securitate din regiunea Mării Negre, pe fondul incidentelor recente cu drone și al atacurilor asupra navelor comerciale.

România solicită consolidarea apărării în regiune și măsuri suplimentare pentru protejarea navigației și a infrastructurii critice.

„În cursul reuniunii, se vor analiza implicațiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurilor de consolidare a capacității de reacție pentru protejarea apelor teritoriale și a infrastructurii critice maritime a României. În cadrul ședinței Consiliului, vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale”, a anunțat Administrația Prezindențială.

Securitatea la Marea Neagră se află în centrul preocupărilor autorităților române, în contextul intensificării incidentelor asociate războiului din Ucraina.

Președintele Nicușor Dan a abordat subiectul securității maritime cu președinta Bulgariei

Discuțiile au loc după ce președintele Nicușor Dan a abordat subiectul securității maritime cu președinta Bulgariei, Iliana Iotova. Cei doi au discutat despre atacul cu drone asupra unor nave comerciale în largul coastelor bulgare, precum și despre alte incidente care au afectat navigația și infrastructura din apele teritoriale românești.

Autoritățile române au solicitat intensificarea cooperării la nivelul NATO pentru contracararea amenințărilor reprezentate de drone și pentru protejarea traficului maritim.

Unul dintre obiectivele urmărite de București este consolidarea capacităților de supraveghere și apărare, inclusiv prin investiții în radare și echipamente navale. România cooperează, de asemenea, cu Bulgaria și Turcia pentru menținerea siguranței navigației în regiune.

Citeşte şi: (VIDEO) Primăria Băilești a dus cu excavatorul gunoiul aruncat ilegal înapoi, în curtea celui care l-a abandonat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS