Universitatea Craiova a remizat, scor 1-1, cu Getafe, în primul meci din faza principală a Conference League. În fața a aproximativ 26.000 de suporteri, alb-albaștrii au deschis scorul prin Assad, în minutul 59, și au sperat că vor începe aventura europeană cu toate cele trei puncte. Spaniolii au revenit însă în joc, au pus presiune în ultimele 20 de minute și au restabilit egalitatea prin Gudelj, în minutul 81, lăsându-le oltenilor regretul unei victorii care părea tot mai aproape.
Peluza Nord, omagiu pentru Gică Craioveanu
Înainte de startul partidei, Peluza Nord Craiova a pregătit o coregrafie impresionantă dedicată lui Gică Craioveanu, una dintre legendele Universității Craiova și un nume important în istoria lui Getafe.
Fostul atacant a evoluat mai mulți ani pentru formația spaniolă, iar întâlnirea dintre cele două echipe le-a oferit suporterilor olteni prilejul perfect de a-l omagia. Un moment aparte, care a adus împreună două capitole importante din cariera fostului internațional român.

Echilibru total în primele 45 de minute și o mare ratare în dreptul lui Assad
Pe teren, Universitatea Craiova și Getafe au oferit o primă repriză echilibrată, așa cum era de așteptat într-un duel european în care fiecare echipă a încercat să-și impună jocul. Deși formația spaniolă nu este cunoscută pentru faptul că domină posesia, în Bănie lucrurile au stat puțin diferit în debutul întâlnirii.
Getafe a controlat teritorial primele 25 de minute și le-a lăsat oltenilor puține oportunități de a ieși din propria jumătate. Treptat, însă, Știința a început să-și găsească ritmul, a urcat liniile și a mutat jocul în jumătatea adversă.
În minutul 28, Craiova a avut cea mai mare ocazie a primei reprize. Assad a scăpat singur cu portarul Soria, a încercat să-l învingă cu un lob, dar mingea a trecut puțin peste transversală. A fost momentul care a animat partida și, totodată, cea mai importantă oportunitate de gol a unei prime părți în care cele două formații s-au anihilat reciproc. La pauză, tabela a rămas neschimbată.
Assad a aprins atmosfera pe „Ion Oblemenco”
Universitatea Craiova a revenit de la cabine cu mai mult curaj și a continuat să caute drumul spre poarta adversă. Oltenii au început repriza secundă în ofensivă, iar Assad a dat din nou emoții defensivei spaniole cu un șut puternic, de la peste 20 de metri. Soria a fost însă atent și a respins mingea în lateral.
Insistența gazdelor a fost răsplătită în minutul 59, când stadionul „Ion Oblemenco” a erupt. La a treia încercare importantă, Assad l-a învins pe Soria și a declanșat sărbătoarea în tribune. Atacantul a preluat mingea cu dreptul, apoi a șutat cu stângul, pe jos, la firul ierbii, fără să-i lase portarului spaniol vreo șansă.
Atât de aproape de un rezultat uriaș…
Finalul partidei le-a aparținut spaniolilor, care au apăsat tot mai mult pe accelerație și au pus presiune constantă pe defensiva oltenilor. După aproximativ 20 de minute în care Getafe a dominat copios, insistența oaspeților s-a concretizat în minutul 81, când Gudelj a restabilit egalitatea.
Golul a schimbat atmosfera de pe „Ion Oblemenco” și a complicat finalul pentru Universitatea Craiova, care se apropiase de o victorie importantă la debutul în faza principală a Conference League. În cele din urmă, Știința a trebuit să se mulțumească doar cu un punct, după ce a condus până în ultimele zece minute ale timpului regulamentar.
Universitatea Craiova și Getafe au încheiat la egalitate, scor 1-1. Oltenii au arătat că pot pune probleme unei formații din campionatul Spaniei, însă rămân cu regretul că nu au reușit să păstreze avantajul până la final.
Citește și: Baschet / SCMU Craiova i-a făcut față lui Sporting Lisabona în FIBA Europe Cup

