Șoferii care tranzitează zona centrală a Craiovei trebuie să țină cont de restricțiile de circulație instituite pe strada Calea Unirii, începând din 15 octombrie. Măsura este necesară pentru montarea, menținerea și demontarea echipamentelor destinate Târgului de Crăciun Craiova 2026.
Primăria Municipiului Craiova anunță că, în perioada 15 octombrie 2026, ora 05:00 – 8 ianuarie 2027, ora 23:00, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Calea Unirii, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Mihai Viteazul și intersecția cu străzile Alexandru Ioan Cuza și Popa Șapcă.
Accesul în zona restricționată va fi permis autovehiculelor cu regim de circulație prioritară.
Trafic deviat pe străzile adiacente
Potrivit administrației locale, circulația rutieră va fi deviată pe arterele adiacente pe toată durata restricțiilor.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu atenție, să respecte semnalizarea rutieră instituită și să ia în calcul eventuale modificări ale traseelor obișnuite atunci când se deplasează prin centrul orașului.
Citeşte şi: Amenzi de peste 87.000 de lei, aplicate de polițiștii din Mehedinți într-o singură zi

