Știri de ultima orăActualitateCulturaALAR a lansat la Craiova un nou dicționar despre religia, mitologia și tradițiile albaneze

ALAR a lansat la Craiova un nou dicționar despre religia, mitologia și tradițiile albaneze

Noul Centru Cultural al Albanezilor din România, aflat la Craiova, a găzduit joi, 8 octombrie, lansarea „Dicționarului de religie, mitologie și cultură populară albaneză”, semnat de albanologul Robert Elsie și tradus în limba română de Radu-Cosmin Săvulescu. Evenimentul face parte din cea de-a VIII-a ediție a Zilelor Culturii Albaneze. Volumul este al doilea dintr-o serie de trei dicționare pe care Asociația Liga Albanezilor din România și-a propus să le publice.

Al doilea dicționar dintr-o serie de trei

Volumul lansat joi face parte dintr-un proiect editorial al editurii Azdreni, aparținând Asociației Liga Albanezilor din România (ALAR). Primul dicționar publicat în cadrul acestui proiect a fost „Dicționarul istoric al Albaniei”, iar următoarea apariție editorială va fi un dicționar biografic al istoriei albaneze.

Reprezentanții asociației au explicat că publicarea acestor lucrări face parte dintr-un demers mai amplu de dezvoltare a unei biblioteci dedicate albanologiei, construită treptat în ultimul deceniu. Aceasta cuprinde volume de istorie literară, antologii de poezie și dicționare academice român-albanez și albanez-român.

La eveniment au participat deputatul minorității albaneze Bogdan-Alin Stoica, profesorul dr. Neli Naço, de la Institutul de Antropologie al Academiei de Științe din Albania, dr. Luan Topciu, critic literar și coordonator al Centrului Cultural al ALAR, precum și Radu-Cosmin Săvulescu – preşedintele Asociației Liga Albanezilor din România şi traducătorul în limba română al dicționarului. Invitații au vorbit despre importanța volumului pentru cunoașterea culturii albaneze și despre eforturile de promovare a patrimoniului literar și cultural albanez în România.

În deschiderea evenimentului, organizatorii au amintit și expoziția de arte plastice albaneze, al cărei vernisaj a avut loc pe 2 octombrie. Expoziția poate fi vizitată în continuare la Centrul Cultural al ALAR din Craiova.

Un instrument de documentare pentru cei interesați de cultura albaneză

Dr. Luan Topciu, scriitor, traducător și coordonator al Centrului Cultural al ALAR, a explicat că dicționarul le oferă celor interesați de Albania un instrument prin care pot descoperi, într-o formă sistematizată, informații despre religie, mitologie, superstiții și cultură populară. Lucrarea se adresează atât celor care vor să afle mai multe despre patrimoniul albanez, cât și cercetătorilor interesați de antropologie, folclor sau mitologie comparată.

Unul dintre aspectele evidențiate de acesta a fost legătura dintre tradițiile diferitelor popoare, în special din spațiul balcanic. Unele motive și credințe se regăsesc în mai multe culturi, iar identificarea originii lor nu este întotdeauna simplă.

Dicționarul poate reprezenta astfel un punct de plecare pentru cercetări mai aprofundate și pentru o mai bună înțelegere a asemănărilor și diferențelor dintre tradițiile culturale. Coordonatorul Centrului Cultural al ALAR a vorbit și despre efortul depus de echipa asociației pentru publicarea acestor volume, în condițiile în care un număr restrâns de oameni se ocupă de mai multe etape ale realizării cărților.

„Suntem foarte puțini și ne ocupăm de toate etapele realizării acestor cărți. Dar facem totul cu drag. Asta este ceea ce ne deosebește”, a transmis Luan Topciu.

Legăturile culturale dintre România și Albania

În cadrul evenimentului a fost evocată și contribuția istorică a comunității albaneze din România la dezvoltarea și promovarea culturii albaneze. Luan Topciu a amintit că România a reprezentat, de-a lungul timpului, un important centru al albanologiei, cu tipografii și publicații în limba albaneză, dar și cu reviste în română și franceză.

Printre personalitățile culturii albaneze ale căror lucrări au fost publicate în România se numără Naim Frashëri și Sami Frashëri. Aceste legături istorice au contribuit la dezvoltarea relațiilor culturale dintre cele două țări.

La rândul său, profesorul dr. Neli Naço a apreciat colaborarea de lungă durată cu Asociația Liga Albanezilor din România și implicarea celor care lucrează pentru promovarea patrimoniului albanez. Acesta a evidențiat și participarea deputatului Bogdan-Alin Stoica la manifestările culturale organizate de asociație.

Noul centru cultural găzduiește evenimentele ALAR

Organizatorii au subliniat că noul Centru Cultural al Albanezilor din România le oferă posibilitatea de a găzdui la Craiova evenimente culturale care, în trecut, se desfășurau și în alte orașe, în instituții de cultură și de învățământ superior. Centrul a fost inaugurat pe 2 octombrie, odată cu vernisajul unei expoziții de arte plastice albaneze, care poate fi vizitată în continuare.

Citeşte şi: Un nou reper cultural la Craiova: ALAR și-a inaugurat Centrul Cultural în cadrul „Zilelor Culturii Albaneze”


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS