Știri de ultima orăBani & AfaceriAgriculturaMinisterul Agriculturii ia măsuri pentru fluidizarea exporturilor de cereale româneşti din Portul Constanţa

Ministerul Agriculturii ia măsuri pentru fluidizarea exporturilor de cereale româneşti din Portul Constanţa

Ministerul Transporturilor va emite un ordin care să oblige programarea livrărilor de cereale în funcție de navele care urmează să intre la încărcare în Portul Constanța, măsura urmând să contribuie la reducerea blocajelor și la eficientizarea exporturilor, a anunțat marți ministrul de resort, Radu Miruță.

„Am decis emiterea unui ordin de ministru care să oblige programările pe lanț pentru încărcarea vapoarelor în Portul Constanța. Portul știe cu suficient timp înainte ce nave urmează să intre la încărcat, ce capacitate au și va anunța de îndată operatorii de transport feroviar și rutier, care au la dispoziție doar câteva zile să își programeze transportul cerealelor asociat acelei nave“, a scris ministrul interimar al Transporturilor, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, măsura ar urma să reducă timpii în care trenurile și TIR-urile încărcate cu cereale așteaptă în triaje și parcări.

„Altfel, vagoanele de tren și TIR-urile nu mai stau încărcate prin triaje și parcări, devenind depozite de cereale mobile. Dispare mica înțelegere despre cine iese din coadă și intră înainte la încărcat’, a precizat Miruță.

O altă măsură vizează reducerea timpului necesar pentru emiterea acceptelor portuare.

„Se reduce timpul de emitere a acceptelor portuare pentru descărcarea trenurilor, îmbunătățim coordonarea dintre Port, operatori, transportatori și producători și introducem un mecanism mai eficient de sancționare a celor care nu respectă regulile“, a explicat ministrul.

Blocajele, provocate de probleme de coordonare

În opinia sa, blocajele nu sunt determinate de lipsa capacității de transport pe calea ferată, ci de problemele de coordonare.

„Nu există o lipsă de capacitate pe calea ferată. Există loc pentru mai multe trenuri. Problema este lipsa de coordonare“, a subliniat Radu Miruță.

Măsurile au fost stabilite în urma unor discuții cu ministrul Tanczos Barna și cu reprezentanții fermierilor, companiilor feroviare și Portului Constanța.

„Împreună cu ministrul Tanczos Barna, reprezentanții fermierilor, ai companiilor feroviare și ai Portului Constanța, am stabilit astăzi măsuri pentru deblocarea și eficientizarea exportului de cereale românești. Mai puține blocaje. Mai multă planificare. Export mai rapid pentru cerealele românești“, a transmis ministrul.

Citește și: Vâlcea: Bărbatul care a ucis o tânără și i-a abandonat trupul într-o valiză, adus din Elveția

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS