Odată cu începerea noului an școlar și creșterea traficului rutier și pietonal, polițiștii rutieri vor intensifica, în luna septembrie, acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație. O atenție deosebită va fi acordată prevenirii accidentelor produse pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor.
Echipajele de poliție rutieră vor fi prezente cu precădere în zonele unităților de învățământ, în apropierea trecerilor pentru pietoni și a stațiilor de transport public.
De asemenea, oamenii legii vor acționa pe sectoarele de drum unde traficul pietonal este intens, pentru prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea siguranței participanților la trafic.
Recomandări pentru șoferi
Conducătorii auto sunt sfătuiți să reducă viteza, în special în apropierea școlilor și a trecerilor pentru pietoni.
Polițiștii le reamintesc șoferilor că trebuie să acorde prioritate pietonilor care s-au angajat regulamentar în traversarea drumului public.
Pietonii, sfătuiți să traverseze doar prin locurile permise
La rândul lor, pietonii sunt îndemnați să traverseze strada numai prin locurile special amenajate și să se asigure temeinic înainte de a păși pe carosabil.
Polițiștii atrag atenția că siguranța rutieră depinde de comportamentul responsabil al tuturor participanților la trafic.
„Un început de an școlar în siguranță depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi!”, este mesajul transmis de polițiști.
Citeşte şi: Minoră de 14 ani, lovită de o mașină pe o trecere de pietoni din Râmnicu Vâlcea

