Un tânăr de 32 de ani, din comuna Călărași, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat un bărbat de 39 de ani, în urma unui conflict spontan izbucnit într-o societate comercială din satul Sărata. Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 25 august, în jurul orei 22:29.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dăbuleni au fost sesizați de un bărbat de 39 de ani, din comuna Călărași, care a reclamat că ar fi fost agresat fizic de un alt bărbat.
Echipajul de poliție ajuns la fața locului a stabilit că, în timp ce se aflau într-o societate comercială din satul Sărata, între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan. În timpul altercației, tânărul de 32 de ani l-ar fi agresat pe bărbatul de 39 de ani.
În urma loviturilor, victima a necesitat îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.
Tânărul, cercetat pentru două infracțiuni
În urma cercetărilor, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
După administrarea probatoriului, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Urmează să fie propusă o măsură preventivă
Tânărul de 32 de ani urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

