Universitatea Craiova a trăit o nouă seară extrem de dureroasă în Europa. După ce a controlat în totalitate duelul de la Erevan și a avut suficiente momente în care putea înclina balanța în favoarea sa, „Știința” a fost lovită într-un mod incredibil și a pierdut cu 1-0 în fața lui Ararat-Armenia. Alb-albaștrii au trecut de la speranță la disperare în doar câteva minute, într-un scenariu dramatic care a schimbat complet soarta partidei în ultimele minute.
Craiova a dominat, dar tabela a rămas blocată
Universitatea Craiova a făcut o primă repriză foarte bună la Erevan. Campioana României a fost net superioară adversarei și a dominat primele 45 de minute la toate capitolele, de la posesie și ocazii până la numărul de cornere. A lipsit, însă, cel mai important lucru, golul!
Ștefan Baiaram și Alexandru Cicâldău l-au pus la încercare pe portarul Bravim cu două execuții pe spațiul porții, însă goalkeeperul gazdelor a intervenit de fiecare dată și a respins în lateral. O ocazie importantă a avut și Nicușor Bancu, ajuns lansat la o centrare a lui Mora, dar șutul său puternic a trecut puțin peste poarta armenilor.
De cealaltă parte, Ararat-Armenia nu a contat aproape deloc în ofensivă, Craiova reușind să țină jocul departe de propria poartă. Cu toate acestea, tabela a rămas nemodificată, iar cele două echipe au intrat la cabine la egalitate, 0-0, după o repriză controlată în mare măsură de formația lui Filipe Coelho.
Blestemele europene se țin scai de Craiova
Repriza secundă a început în același ritm, cu Universitatea Craiova în ofensivă și extrem de periculoasă în apropierea porții adverse. În minutul 47, Screciu a încercat o execuție de la mare distanță, bine plasată, însă Bravim a intervenit spectaculos și a respins în extremis, de lângă bară, în corner.
Cinci minute mai târziu, Baiaram a scăpat spre poarta adversă, a pătruns în interior, și-a fentat adversarul direct, dar șutul său plasat a fost respins din nou de portarul lui Ararat-Armenia. Până în acel moment, Bravim putea fi considerat, fără îndoială, omul meciului.
După câteva minute în care gazdele au avut mai mult posesia, Craiova a revenit în atac și a ratat o nouă ocazie uriașă. Cicâldău a șutat puțin pe lângă poarta lui Bravim, iar partida părea să se îndrepte spre un final fără mari emoții. Totul avea însă să se schimbe în prelungiri.
Finalul timpului regulamentar a fost unul de-a dreptul dramatic. La unul dintre puținele atacuri ale armenilor, Carlos Mora a avut o intervenție neglijentă în careu, iar arbitrul a dictat penalty. Au urmat câteva minute de așteptare pentru analiza VAR, înainte ca decizia să fie confirmată.
Sandro Lima și-a asumat responsabilitatea executării loviturii de la 11 metri, însă Laurențiu Popescu a intervenit excelent și a respins. Romanchuk a îndepărtat apoi pericolul în corner, iar oltenii au răsuflat ușurați.
Doar pentru câteva momente! VAR-ul a intervenit din nou și a stabilit că Romanchuk a pătruns în careu înainte ca Lima să execute. Penalty-ul trebuia repetat, iar dramatismul era departe de a se fi încheiat.
Același Sandro Lima a executat și a doua oară, iar Laurențiu Popescu a ghicit din nou colțul și a reușit să respingă. De această dată, însă, mingea a ajuns în față, chiar la atacantul brazilian al gazdelor, care a trimis în plasă.
Ararat-Armenia (4-3-3): Bravim – Bueno, Wilson, Malis, Grigoryan – Oliveira, Muradyan, B. Dias – Serobyan, Lima, Banjaqui. Antrenor: Manuel Tulipa.
Universitatea Craiova (3-4-3): L. Popescu – Romanchuk, Stevanovic, Screciu – Mora, Băluță (61, Teles), Anzor, Bancu – Cicâldău, Al Hamlawi (72, Nsimba), Baiaram (88, Etim). Antrenor: Filipe Coelho.
Citește și: Universitatea Craiova are doi reprezentanți în echipa etapei a 6-a. Pe cine a ales LPF-ul

