Polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Cetate au reținut luni, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Cetate, sat Moreni, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
Pe numele tânărului, la data de 21 august 2026, instanța de judecată a emis un ordin de protecție, prin care i se interzicea să se apropie de tatăl sau, un bărbat de 55 de ani, și de locuința acestuia, din comuna Cetate, sat Moreni, la mai puțin de 10 m.
Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că seara trecută, în jurul orei 19.00, tânărul s-ar fi deplasat și ar fi păstruns în locuința tatălui sau, încălcând măsurile dispuse prin ordinul de protecţie.
Cel în cauză a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri și reţinut de către polițiști, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Citește și: Vâlcea: Șofer prins conducând sub influența drogurilor

