O bătrână, despre care autoritățile afirmă că are 101 de ani, a fost arestată în Nigeria sub acuzația de vânzare de canabis, într-un caz care a atras puternic atenția publicului, scrie luni BBC.
Esther Ogunmabo, descrisă ca fiind „o străbunică de 101 ani”, a fost reținută sâmbătă în statul Ogun, din sud-vestul țării, a anunțat Agenția Națională pentru Combaterea Traficului de Droguri (NDLEA).
Femi Babafemi, directorul de comunicare al agenției, a declarat că centenara a fost găsită în posesia unor „pliculețe de skunk, un tip de canabis, cu greutatea de 90 de grame, pe care susține că le vinde localnicilor”.
NDLEA a precizat că suspecta le-a spus anchetatorilor că a apelat la comerțul ilicit cu droguri după ce magazinul ei de produse alimentare a fost distrus de un incendiu. Ea a fost eliberată pe cauțiune.
Una dintre fiicele femeii, care locuiește în Lagos, ar fi organizat aprovizionarea
Potrivit NDLEA, una dintre fiicele femeii, care locuiește în Lagos, ar fi organizat aprovizionarea ei cu substanța respectivă la fiecare patru zile. Esther Ogunmabo este acuzată că apoi revindea canabisul în cantități mai mici clienților din comunitatea ei.
Directorul executiv al NDLEA, Mohamed Marwa, a dispus ca suspectei să i se acorde eliberarea pe cauțiune și consiliere psihologică, având în vedere vârsta ei înaintată.
Fiica acesteia a fost, de asemenea, arestată.
NDLEA a raportat confiscări semnificative de droguri
Arestarea lui Ogunmabo a avut loc în contextul în care NDLEA a raportat, de asemenea, confiscări semnificative de droguri operatele pe rutele maritime ale Nigeriei.
În statul Akwa Ibom, agenții, acționând pe baza unor informații credibile, au interceptat vinerea trecută, în largul mării, o barcă de lemn care se îndrepta spre Camerun și au arestat trei persoane aflate la bord. De la suspecți au fost confiscate peste 42 de kilograme de narcotice.
Într-un eveniment descris de agenție ca fiind o realizare importantă, NDLEA a înregistrat, de asemenea, prima sa captură de droguri ilegale transportate din Thailanda.
Citeşte şi: Nicușor Dan, mesaj după reuniunea Coaliției de Voință: Rămânem hotărâți să menținem presiunea asupra Rusiei

